Ilie Bolojan, reacție după izbucnirea conflictului din Orient: „Toate structurile sunt în alertă”

R7Media
R7Media

Ilie Bolojan, declarație după conflictul din Orient: „Toate structurile sunt în alertă”

Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că toate structurile sunt în alertă, în urma conflictului izbucnit în Iran.

El a subliniat că pentru cetățenii români aflați în țările care și-au închis spațiile aeriene se caută soluții pentru transportul către casă, „în momentul în care va fi posibil să se reia zborurile”.

„Am încheiat acum câteva minute o discuție cu doamna ministru (de Externe – n.r.) Țoiu. Toate structurile noastre sunt în alertă, pentru că, așa cum știți, mai multe țări și-au închis spațiile aeriene, ceea ce înseamnă că zborurile spre aceste țări nu vor mai avea loc. De asemenea, zborurile din aceste țări vor fi oprite o perioadă de timp și, prin ambasadele noastre, vom ține legătura cu cetățenii români care sunt în aceste țări, încercând pe de o parte să fie informați vizavi de ce se întâmplă și să găsim soluții pentru ca, în momentul în care va fi posibil să se reia zborurile, să asigurăm transportul acestora spre casă sau spre țările unde doresc să ajungă”, a afirmat Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Consiliul Județean Giurgiu.

Întrebat despre situația angajaților ambasadelor, șeful Executivului a spus că aceștia „sunt în bună regulă, la posturi” și le-a mulțumit că își fac datoria.

Publicitate
Ad Image

„Angajații ambasadelor noastre sunt în bună regulă, sunt la posturi, asta este datoria lor și trebuie să rămână pe poziții, în așa fel încât să îi susțină pe cetățenii noștri sau să reprezinte țara noastră în aceste țări, chiar și în această situație dificilă. Le mulțumesc pentru acest lucru”, a mai spus premierul Bolojan.

Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Da, sigur că toate structurile sunt în alertă! 🙄 Iar ne luăm țeapă de la ei, ca și cum ar avea vreo soluție. Așa e la noi, totul pe repede înainte….

  • Chiar nu se schimbă nimic în țara asta! Suntem de râs cu declarații din astea, iar cei de sus continuă să facă ce vor fără să le pese de noi. Asta e România….

  • Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper că autoritățile vor reacționa corespunzător și ne vor proteja cum trebuie. Nu fiți așa negativi, poate se schimbă ceva! 🌈.

  • Mda, prea e totul perfect aici… Ce ascunde povestea? De fiecare dată când cineva dă un anunț mare, parcă vine după o tăcere suspectă. E doar o coincidență? 🤔.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *