Guvernul pregătește reforma administrației publice, anunță Cseke Attila
Pachetul de reformă a administrației publice nu vizează contribuabilul de bun-simț, ci are scopul de a elimina abuzurile și portițele legale folosite de unii cetățeni pentru a evita plata taxelor, a declarat Cseke Attila.
Executivul se pregătește să își asume răspunderea pentru reforma administrației și pentru pachetul de redresare economică, ambele urmând să fie adoptate în ședința de joi, 29 ianuarie.
„Noi avem proiectul finalizat, este un proiect care în mare măsură este cel pe care l-am pus în transparență deja în vara anului trecut. Sigur, de-a lungul toamnei, au mai fost discuții și în coaliție, proiectul a mai fost modificat, completat, ajustat, mai ales pe partea de reducere a costurilor la autoritățile locale și centrale. Din acest punct de vedere, noi, la Ministerul Dezvoltării, suntem pregătiți să promovăm acest pachet. Cel mai important mesaj public este acela de reducere a cheltuielilor funcționării statului”, a explicat el la RFI.
Ministrul a subliniat că reforma ar fi trebuit să intre deja în vigoare și că Ministerul Dezvoltării este pregătit cu pachetul legislativ de luni de zile.
„Îmi exprim o opinie personală, dacă poate ministrul să exprime o opinie personală: era binevenit ca acest pachet să fie deja în vigoare. Sigur, a trecut acum timpul, asta e, noi eram pregătiți de luni întregi cu acest pachet, Ministerul Dezvoltării era pregătit, cheltuielile statului trebuie reduse și acest pachet are măsuri ferme, concrete, în acest sens”, a afirmat el.
Cseke Attila a precizat că ministerul a închis anul 2025 cu rezultate bune, inclusiv achitarea integrală a facturilor către constructorii care derulează proiecte prin PNRR, programul „Anghel Saligny” și alte programe guvernamentale.
„Noi totuși am închis anul 2025 cu câteva rezultate aș spune notabile. Pe partea de investiții, am reușit să achităm toate facturile pe care le-am avut în Ministerul Dezvoltării, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, ceea ce a însemnat că toți constructorii și-au primit banii pe facturile restante, fie că erau în PNRR, fie că erau în Anghel Saligny, fie în alte programe guvernamentale, ceea ce dă o altă bază de pornire pentru 2026”, a spus ministrul.
În contextul reformei, șeful Dezvoltării a atras atenția asupra abuzurilor comise de unii contribuabili care profită de lacune legislative pentru a ocoli impozitele locale.
„Aceste măsuri aduc o eficientizare în funcționarea serviciilor publice. Acest pachet prevede câteva măsuri care aduc la suprafață abuzurile sau existența unor portițe care există astăzi în legislația din România. Am dat săptămâna trecută exemplul care a început să fie un fenomen, văd din cifrele cerute de la anumite primării, prin care avem cetățeni care evită plata impozitelor locale (…).
Acest pachet nu se îndreaptă împotriva contribuabilului de bună credință și de bun simț. Acest pachet vine să-i ofere o anumită siguranță că el nu este singur, că statul vrea să se îngrijească de faptul că cei răi-platnici vor plăti și ei (…).
Am dat exemplul referitor la înscrierea în evidența primăriilor a autoturismelor și în principal vorbim de autoturisme cu capacitate cilindrică mare (…) și pe care unii contribuabili, pentru că legea dădea această posibilitate, le scoteau din evidența primăriei în decembrie și o reînscriau în ianuarie și prin asta evitau impozitul anual (…).
Am avut situații în care autocare înregistrate au fost scoase din evidență, sigur, e un impozit și mai mare decât la un autoturism, un autocar care e evident că nu e folosit pentru familie, că e cu 50-55 de persoane, deci faci și un anumit venit, dar legea permitea acest lucru.
Deci lucrurile acestea trebuie rezolvate, nu putem merge cu acest sistem în care unii fentează în continuu. Am făcut o analiză pe două primării, din două zone diferite ale țării și am văzut că în relația 2026-2025, deci ianuarie 2026-decembrie 2025 și 2025 ianuarie și 2024 decembrie, fenomenul s-a triplat”, a explicat Cseke.


Băi, iar ne luăm țeapă cu promisiuni frumoase! 🙄 Sincer, nu cred că se va schimba ceva, totul e la fel ca înainte. Așa e la noi, vorbim mult și acțiuni zero.
Hai că poate iese ceva bun din povestea asta! 🤞 Chiar aș vrea să văd administrația mai eficientă și fără abuzuri. Eu încă sper că lucrurile pot merge într-o direcție pozitivă!