Guardiola confirmă că nu îl va contacta pe jucătorul împrumutat lui Chivu
Josko Gvardiol și Ruben Dias s-au accidentat în weekend, la meciul cu Chelsea (1-1).
Gvardiol a suferit o fractură de tibie și va fi supus unei intervenții chirurgicale, urmând să absenteze „o lungă perioadă”, conform declarațiilor lui Pep Guardiola. Dias, pe de altă parte, va lipsi între 4 și 6 săptămâni din cauza unor probleme musculare.
Guardiola a exclus revenirea lui Akanji la City, menționând că, în afară de cei doi, un alt stoper, John Stones, este accidentat. „Nu am idee când va reveni, dar cert este că nu va putea juca în următoarele meciuri”, a spus Guardiola.
Astfel, Manchester City are în prezent doar doi fundași centrali disponibili în lot: Nathan Ake și Abdukodir Khusanov. În presa engleză s-a discutat despre posibilitatea ca Pep Guardiola să îl aducă înapoi pe Manuel Akanji, actualmente împrumutat la Inter Milano, echipa lui Cristi Chivu. Cu toate acestea, Guardiola a răspuns scurt: „Nu, nu este posibil”. Motivul este că Inter va activa clauza de transfer definitiv în valoare de 15 milioane de euro, iar Akanji va rămâne sub comanda lui Chivu.
Un alt fundaș central împrumutat de Manchester City este Vitor Reis (19 ani), care joacă la Girona. Guardiola a spus că nici el nu va reveni în această iarnă: „Nu cred că se poate. Joacă foarte bine acolo și au nevoie de el la Girona”.
În aceste condiții, Manchester City se pare că va insista pentru transferul lui Marc Guehi în această iarnă. Căpitanul lui Crystal Palace se află în ultimele șase luni de contract.

