Gigi Becali anunță primele măsuri după ce FCSB a ratat play-off-ul
Echipa pregătită de Elias Charalambous va evolua în play-out, după ce FC Argeș a învins-o cu 1-0 pe Dinamo sâmbătă seară.
E prima dată în istorie când FCSB va juca în play-out de când există formatul play-off/play-out în Superliga României.
Gigi Becali a intervenit în direct la televiziunea Prima Sport și a dezvăluit că nu o să dea oameni afară după ce FCSB a ratat play-off-ul, dar va încerca să întărească staff-ul tehnic și există o șansă să aducă un manager general. „În primul rând, saturația jucătorilor. Domne, suntem campioni, jucăm la mișto. Nu se explică să te bată Metaloglobus, îi felicit pe argeșeni. Așa se dă război dacă vrei să joci fotbal. Oamenii ne-au bătut de două ori, meritau în fața noastră. O echipă care te bate de două ori merită să fie în play-off.”
Trebuie luate măsuri și din punct de vedere tehnic. Nu că dăm oameni afară, nu la asta mă refer. Întărit staff-ul tehnic, adus scouteri. Nu sunt hotărât sută la sută ce fac, dar cu siguranță se va adăuga la staff-ul tehnic ceva, probabil un manager general, să vedem, cineva care să cunoască jucători. Nu pot să aduc eu jucători în permanență, dacă aduc mă costă două milioane Alibec și Politic.”
Programul complet al etapei 30:
Vineri, 6 martie
Ora 19.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Farul Constanța
Sâmbătă, 7 martie
Ora 14.30 FC Metaloglobus București – UTA Arad
Ora 17.00 FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Ora 20.00 FCSB – Universitatea Cluj
Duminică, 8 martie
Ora 14.30 Oțelul Galați – FC Hermannstadt
Ora 17.00 FC Argeș – Unirea Slobozia
Ora 20.00 FC Rapid – Universitatea Craiova
Luni, 9 martie
Ora 20.00 CFR 1907 Cluj – Dinamo București

