Gigi Becali a anunțat un nou transfer la FCSB: „Negociem acum”

R7Media
R7Media

Gigi Becali anunță un nou transfer la FCSB: „Negociem acum”

După ce a ratat transferul înlocuitorului lui Adrian Șut (26 de ani), plecat de la FCSB în Emiratele Arabe Unite, acolo unde va semna cu Al-Ain, Becali a anunțat că se va orienta către alt jucător.

FCSB a rămas, tot în această iarnă, și fără Malcom Edjouma, devenit liber de contract, iar în cadrul ultimei sale intervenții, finanțatorul FCSB-ului a anunțat că pregătește transferul unui fotbalist eligibil pentru regula U21. Nu a dat foarte multe detalii și nu a vrut să-i dezvăluie numele acestuia, dar s-a limitat să spună că e vorba despre un jucător din străinătate.

FCSB i-a avut, în prima parte a sezonului, pe Mihai Toma, Alexandru Stoian și Ionuț Cercel, pe ei se va baza echipa și din iarnă. Becali a spus: „U21 e Toma. Mai e și Stoian, care se descurcă bine, trebuie doar să corecteze ceva. El e atacant, se demarcă între linii. Nu în stânga, dar vârf. Mai e și ăla de la Cluj, despre care le-am spus să-l ia, David Popa.”

„Mai negociem acum cu un jucător U21 din afară. E român. După orice jucător spun eu, sar toți călare pe el. Nu mai spun nimic, nu spun nimic, că îl vor și alții după aia. Chiar tot ce spun eu vreți să luați și voi? O să vedeți cine e”, a spus Becali, la Digi Sport.

Publicitate
Ad Image

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a sugerat că îi putea face o ofertă de nerefuzat lui Denis Alibec, atacantul care este legitimat la FCSB din iulie 2025. În cele din urmă, Iftime a fost refuzat de Alibec, căruia i se încheie înțelegerea contractuală cu campioana en-titre la finalul actualei stagiuni.

Iftime a afirmat: „Mie îmi place foarte mult, nu am văzut un geniu, un copil care are mult peste nivelul fotbaliștilor români. Bineînțeles că avea ofertă, cred că de la Hagi, i-am zis că, dacă ai libertatea de a alege o echipă, îți fac ofertă de nerefuzat.”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *