Germania învinge Portugalia cu 32-30 la Europeanul de handbal
Selecționatele Danemarcei și Germaniei au debutat cu victorii în Grupa I principală a Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2026, găzduit de Danemarca, Suedia și Norvegia.
Echipa Danemarcei, campioana olimpică și mondială, a făcut uitat eșecul suferit în fața Portugaliei cu un succes în dauna deținătoarei trofeului, Franța, cu 32-29. Starul Mathias Gidsel a fost cel mai bun marcator al danezilor, cu 9 goluri, iar portarul Emil Nielsen a reușit 11 intervenții. De la francezi s-a remarcat Aymeric Minne, autor a 7 goluri.
Germania, vicecampioana olimpică, a dispus de Portugalia cu 32-30, condusă de Miro Schluroff (7 goluri) și Renars Uscins (6), într-un meci în care portarul Andreas Wolff a avut 13 intervenții. Cel mai bun marcator al lusitanilor, antrenați de Paulo Pereira, a fost Francisco Costa (10 goluri).
Norvegia a câștigat dramatic în fața dublei campioane europene Spania, cu 35-34, printr-un gol marcat de Tobias Groendahl în ultimul minut. August Pedersen a fost cel mai bun marcator al scandinavilor, cu 11 goluri.
Rezultatele înregistrate joi în Grupa Principală I:
Germania – Portugalia 32-30
Spania – Norvegia 34-35
Franța – Danemarca 29-32
Clasament Grupa Principală I:
1. Germania 4 puncte
2. Portugalia 2
3. Franța 2
4. Danemarca 2
5. Norvegia 2
6. Spania 0

