Avocado nu este doar un fruct la modă, ci și un aliat pentru sănătatea inimii, arată specialiștii.
Consumul regulat de avocado poate ajuta la reducerea colesterolului „rău” LDL și la menținerea tensiunii arteriale în limite normale, datorită conținutului ridicat de grăsimi mononesaturate și potasiu. Iată ce spun specialiștii!
Consumul regulat de avocado poate aduce următoarele beneficii organismului:
Reduce riscul cardiovascular
Datorită conținutului de acizi grași mononesaturati, fitosteroli și fibre, avocado poate ajuta la îmbunătățirea profilului lipidic (nivelul de grăsimi din sânge). Acesta crește colesterolul HDL, cu rol protectiv, în timp ce scade colesterolul LDL, asociat cu dezvoltarea aterosclerozei – depuneri de grăsimi pe pereții arterelor.
De asemenea, cantitatea ridicată de potasiu și magneziu contribuie la reglarea tensiunii arteriale.
Contribuie la prevenția bolilor cronice
Compușii antioxidanți din avocado (vitamina E, C, compuși fenolici și carotenoizi) scad stresul oxidativ și inflamația asociate cu apariția și progresia bolilor cronice. Aceștia au în special efecte cardioprotective și neuroprotective. În plus, aceste substanțe ar putea ajuta la prevenția cancerului.
De asemenea, pentru că are în compoziție o cantitate mare de vitamina K, esențială pentru sănătatea oaselor, avocado ar putea contribui la prevenirea osteoporozei.
Sustine funcția vizuală
Luteina și zeaxantina, nutrienți care se găsesc în avocado, sunt substanțe prezente la nivelul ochilor. Acestea protejează țesuturile oculare de razele ultraviolete. Mai mult decât atât, consumul acestui aliment se asociază cu un risc mai scăzut de a dezvolta degenerescență maculară legată de vârstă.
Sustine sănătatea microbiotei intestinale
Fibrele au rol prebiotic, adică hrănesc bacteriile benefice din intestin (microbiota intestinală). Astfel, consumul regulat de avocado promovează creșterea acestor bacterii, susținând sănătatea sistemului digestiv.
Poate ajuta la managementul greutății corporale
Deși avocado are o densitate calorică mare, fibrele și grăsimile din conținut prelungesc senzația de sațietate. În plus, dietele bogate în fibre s-au asociat cu un management mai bun al greutății, comparativ cu cele sărace în fibre. Unele studii sugerează că un consum regulat de avocado promovează scăderea în greutate.
În orice caz, controlul ponderal este influențat de numărul de calorii consumate, nu de anumite alimente. Așadar, dacă vrei să slăbești sau să îți menții greutatea, este important să ai un meniu zilnic echilibrat și să faci mișcare.
Furnizează nutrienți importanți în sarcină și alăptare
Necesarul zilnic de nutrienți, inclusiv de folat, potasiu și vitamina C, este mai crescut în timpul sarcinii și alăptării. Avocado este bogat în aceste substanțe nutritive, deci este o alegere excelentă pentru femeile însărcinate sau care alăptează. În plus, prin creșterea aportului de fibre, scade riscul de constipație, o problemă comună în sarcină.
Totuși, alimentația în sarcină și alăptare trebuie să fie variată, pentru a-i asigura bebelușului toți nutrienții necesari dezvoltării.

