Oana Ciorbea, fiica lui Victor Ciorbea, a achiziționat o vilă de 8 milioane de euro în Florida
În timp ce cariera lui Victor Ciorbea a fost analizată și comentată în repetate rânduri în România, viața fiicei sale a rămas, pentru mulți, un capitol discret.
Stabilită de mult timp în Statele Unite, Oana Ciorbea trăiește într-un univers complet diferit de cel al politicii de la București, unul în care cifrele se învârt în jurul milioanelor de dolari, iar adresa de domiciliu este într-una dintre cele mai râvnite zone din Florida.
Fostul premier, una dintre figurile marcante ale scenei publice postdecembriste, a ajuns în prim-planul istoriei politice ca primul șef de guvern de dreapta după 1989. Mandatul său de la Palatul Victoria a durat un an și patru luni, din decembrie 1996 până în martie 1998. Înainte de a conduce Executivul, a activat ca judecător și lider sindical, iar pentru o scurtă perioadă, în 1996, a ocupat și funcția de primar al Capitalei. Mai târziu, în 2012, s-a regăsit pe listele PNL, devenind senator până în 2014, an în care a fost numit Avocat al Poporului, poziție pe care a deținut-o până în 2019.
O carieră construită la vârf, în inima Americii
Dacă numele lui Victor Ciorbea este asociat cu decizii politice și controverse interne, fiica sa și-a construit parcursul departe de România. Oana Ciorbea a absolvit Facultatea de Științe Economice la Harvard și și-a clădit o carieră solidă în domeniul financiar. De ani buni trăiește în SUA și activează pentru o companie de pe Wall Street, în centrul unuia dintre cele mai puternice sisteme financiare din lume.
În 2013, Oana s-a căsătorit cu Chandler Joel Reedy, un director american aflat la conducerea unei companii care administrează bunuri și investiții estimate la aproximativ 35 de miliarde de dolari. Cuplul a făcut pasul către un stil de viață exclusivist, achiziționând o proprietate spectaculoasă într-una dintre cele mai bune zone din Florida.
Vila, evaluată la 8 milioane de dolari, include o plajă privată de 200 de metri lungime, un detaliu care vorbește de la sine despre nivelul la care se învârte viața de peste Ocean a fiicei fostului premier.
Probleme financiare în România
În paralel cu acest tablou american dominat de investiții uriașe și proprietăți de lux, situația financiară a lui Victor Ciorbea din perioada în care ocupa funcția de Avocat al Poporului a fost marcată de dificultăți serioase. La acel moment, fostul premier înregistra datorii consistente atât la stat, cât și la instituții bancare.
Doar către o singură bancă datoria depășea un milion de euro, sumă aferentă unei case impunătoare cumpărate în zona Floreasca, în apropierea lacului, locuință care includea și piscină. Restanțele către stat au început să se adune din 2008, an în care Ciorbea a încetat plata contribuțiilor la asigurările de sănătate. Din 2013, a fost sistată și plata impozitului pe venit. Aceeași situație s-a regăsit și în cazul soției sale, Lacrima Ciorbea, avocat cunoscut în mediul juridic.
La un moment dat, familia a achitat 100.000 de lei din impozitele restante, iar diferența, în valoare de aproape 270.000 de lei, a fost anulată de ANAF. Astfel, în timp ce peste Ocean se vorbește despre investiții de miliarde și proprietăți de milioane, în România povestea financiară a fostului premier a avut un cu totul alt curs.

