Solidaritatea fanilor dinamoviști după tragicul accident al suporterilor PAOK
Fanii dinamoviști din PCH au afișat trei bannere, la meciul cu Petrolul, prin care și-au exprimat solidaritatea față de tragedia cu care s-au confruntat suporterii lui PAOK Salonic în România.
Fanii dinamoviști, alături de suporterii lui PAOK Salonic, au transmis mesajul: „În fața cântecului îngrozitor al morții, ultrașii PAOK, rămâneți puternici!”. Pe un alt banner au afișat: „Va exista întotdeauna un loc în Rai pentru ultrașii care și-au dedicat viața unui singur ideal”.
Susținătorii „câinilor roșii” au transmis un mesaj de solidaritate și în greacă, care se traduce astfel: „Rămâi puternic, PAOK!”.
Șapte suporteri greci ai lui PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, și-au pierdut viața în urma unui tragic accident de circulație produs în județul Timiș, în timp ce se îndreptau spre Franța, pentru meciul cu Olympique Lyon.
Accidentul a fost cauzat de o manevră reușită de depășire, microbuzul în care cei zece greci se aflau a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un tir care circula regulamentar din sens opus.
Unul dintre supraviețuitorii accidentului a acordat un interviu în care a vorbit despre momentele de dinaintea impactului, dar și despre starea în care se află el și ceilalți doi supraviețuitori în momentul de față.
Tânărul care s-a ales doar cu câteva fracturi în urma impactului a declarat: „Nu știu cum s-a produs accidentul, având în vedere că șoferul avea suficient timp la dispoziție pentru a vira la dreapta și pentru a evita impactul cu tirul”. A menționat că un alt supraviețuitor a transmis că totul s-a produs din cauza unei erori la sistemul „lane assist”, care ar fi blocat volanul microbuzului.
„Eu îmi plâng prietenii, astăzi este zi de doliu. Nu mă interesează ce declarații au fost date, nu știu ce s-a spus. A fost un accident grav. Suntem trei supraviețuitori, eu și alții doi care se află în spital, iar șapte persoane au murit”, a spus unul dintre supraviețuitori.
Supraviețuitorul a continuat: „Am câteva fracturi, câteva oase rupte. Îmi amintesc totul, nu mi-am pierdut cunoștința nici măcar o clipă. Probabil ați văzut și voi videoclipul. Avea timp să meargă la dreapta și să nu se întâmple nimic”.
El a adăugat că grupul era format din șase persoane din Imathia și altele din diferite zone, care s-au întâlnit într-un punct comun. „Eram ca frații, suntem prieteni foarte apropiați”, a concluzionat el.

