Familia lui Gabriel solicită dreptate după moartea tânărului de la Spitalul Județean Buzău

R7Media
R7Media

Familia tânărului de 25 de ani care a murit în timp ce era internat pe Secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Buzău a sesizat Parchetul, acuzând posibile nereguli în îngrijirea medicală acordată.

Rudele acestuia au depus o plângere penală împotriva personalului medical al unității sanitare, iar procurorii au demarat o anchetă distinctă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a confirmat că, în prezent, sunt în lucru două dosare penale legate de acest caz. Primul vizează accidentul rutier în urma căruia tânărul a fost rănit, fiind cercetată infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Cel de-al doilea dosar a fost deschis ca urmare a reclamației formulate de familie și are ca obiect suspiciunea de ucidere din culpă, în legătură cu actul medical.

„La nivelul unității noastre sunt înregistrate două cauze penale: una referitoare la evenimentul rutier produs la data de 2 ianuarie 2026 și o a doua, rezultată din plângerea depusă de aparținătorii persoanei decedate împotriva personalului medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău”, a declarat Alin Atanasie, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Victima, Gabriel Bumbăcea, se afla într-un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, implicat într-un accident grav produs pe DN10, în localitatea Vernești. Coliziunea frontală cu un vehicul care circula din sens opus a dus la rănirea mai multor persoane. Gabriel a suferit o fractură de femur și a fost transportat la Spitalul Județean Buzău, unde a fost internat și programat pentru intervenție chirurgicală.

Publicitate
Ad Image

Operația urma să aibă loc la începutul săptămânii, însă tânărul a murit înainte de a ajunge în sala de operație. Circumstanțele decesului urmează să fie stabilite în urma anchetei desfășurate de procurori.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *