Doar două țări din UE taxează coletele sub 150 de euro din afară, România având cea mai mare sumă

R7Media
R7Media

România și Italia aplică taxe pe coletele cu valoarea sub 150 de euro, deși nu există consens la nivel european

România și Italia aplică de la 1 ianuarie 2026 taxa logistică pe coletele cu valoarea sub 150 de euro, deși la nivel european nu s-a ajuns la un consens în această privință.

De la jumătatea anului 2026, ar trebui să se adauge taxa vamală de trei euro pentru fiecare articol importat pe canale electronice din afara UE, agreată de statele Uniunii Europene. Aceasta va duce la costuri prohibitive, cel puțin pentru țara noastră, pentru achizițiile online de produse non-UE.

În România, taxa va fi de 25 de lei/colet (echivalentul a cinci euro), în timp ce Italia percepe doar doi euro/colet, relevă o analiză a Deloitte, citată de Agerpres.

„Persoanele fizice din România care cumpără online bunuri cu o valoare cumulată mai mică de 150 de euro dintr-un stat din afara Uniunii Europene (UE) trebuie să plătească, de la începutul acestui an, o taxă de 25 de lei/colet (echivalentul a cinci euro). Anterior, coletele cu valoarea sub această sumă erau scutite de taxe. Ideea aplicării unei taxe logistice pe coletele de acest tip este discutată la nivel european, însă nu s-a ajuns la un consens în această privință. Cu toate acestea, România și Italia o aplică de la 1 ianuarie 2026, cu mențiunea că, în Italia, cuantumul este de doar doi euro/colet.

Publicitate
Ad Image

Mai mult, de la jumătatea lui 2026, la această taxă urmează să se adauge cea vamală, de trei euro pentru fiecare articol importat pe canale electronice din afara UE, pentru care s-a ajuns la consens în rândul statelor UE. În aceste condiții, în România cel puțin, costurile pentru cumpărăturile online de produse din afara UE vor deveni prohibitive”, se arată în analiză.

Comerțul electronic a devenit o parte integrantă a modului în care consumatorii europeni fac cumpărături (70% dintre aceștia cumpără regulat produse online, conform studiilor UE), iar numărul livrărilor de valoare redusă (sub 150 de euro) din afara Uniunii către clienții din UE a crescut exponențial în ultimii ani.

În 2022, au fost importate 1,2 miliarde de colete de valoare redusă în UE, iar în anii următori numărul acestora s-a dublat de la an la an (2,4 miliarde în 2023, respectiv 4,6 miliarde în 2024). Aceasta înseamnă că, în 2024, în UE au fost importate zilnic aproximativ 12,5 milioane de colete cu valoarea sub 150 de euro.

În consecință, costurile și eforturile autorităților vamale pentru procesarea acestor importuri (care încă implică anumite formalități) au crescut semnificativ. Pe de altă parte, jucătorii europeni din comerțul electronic au început să susțină că le este afectată competitivitatea și au cerut instituțiilor europene să ia măsuri pentru a le proteja drepturile în raport cu competitorii externi.

În acest context, statele membre ale UE au început să discute două direcții de acțiune: introducerea unei taxe logistice (de manipulare/procesare) menite să compenseze costurile tot mai mari pe care autoritățile vamale le au cu supravegherea și derularea fluxului semnificativ de colete și aplicarea unei taxe vamale de trei euro per articol pentru coletele aferente comerțului electronic evaluate sub 150 de euro, menită să elimine/reducă avantajul competitiv de care beneficiază companiile care livrează din afara UE.

„Până în prezent, statele membre au ajuns la un consens doar legat de introducerea taxei vamale de trei euro per articol începând cu iulie 2026, dar nu și pe aplicarea taxei logistice. Cu toate acestea, România și Italia au acționat rapid și au introdus taxe de manipulare începând cu 1 ianuarie 2026, de cinci euro/colet, respectiv doi euro/colet”, indică analiza.

Taxa de 25 de lei/colet se aplică bunurilor achiziționate electronic de către persoane fizice (B2C), indiferent de țara prin care intră în spațiul comunitar (se elimină, astfel, situația în care mărfurile să fi fost importate fără taxă prin alt stat membru, spre exemplu Bulgaria, iar apoi să fie transferate în România). Coletele care nu sunt livrate destinatarilor finali în România nu sunt supuse taxei.

Obligația de a plăti taxa logistică aparține furnizorului bunurilor, persoanei care expediază coletul sau entității care, printr-o platformă digitală, facilitează vânzarea la distanță a bunurilor.

„În cazul coletelor returnate de către destinatarii din România, conform OUG 34/2014 (care reglementează drepturile consumatorilor), taxa logistică nu este rambursată. Obligația de a colecta, declara și transfera taxa logistică la Agenția Națională de Administrare Fiscală (până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost efectuată livrarea) revine furnizorilor de servicii poștale (curieri), conform OUG 13/2013 privind serviciile poștale, care livrează coletul destinatarului final. Evidențele coletelor livrate trebuie păstrate timp de cinci ani de către curieri”, subliniază specialiștii Deloitte.

Nerespectarea obligației de a declara în termenul legal numărul de colete livrate care provin din afara UE se pedepsește cu amendă de la 2.000 de lei la 3.500 de lei (de la 400 de euro la 700 de euro). Totodată, în cazul în care nu sunt respectate obligațiile de păstrare a evidenței detaliate a transporturilor taxate pe o perioadă de cinci ani, amenda variază de la 6.000 de lei la 10.000 de lei (1.200 de euro la 2.000 de euro).

Pentru nerespectarea obligației de a declara taxele colectate, amenda este egală cu suma taxelor nedeclarate, dar nu mai puțin de 1.000 de lei (200 de euro). În același timp, colectarea taxei logistice și neplata către bugetul de stat în termen de 30 de zile de la declarație se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau amendă.

„În aceste condiții, toți operatorii de pe lanțul unei tranzacții de comerț electronic trebuie să acționeze rapid pentru evaluarea impactului taxei logistice și pentru conformare, respectiv să ia măsuri pentru a implementa, administra și pentru a găsi soluții de gestionare a taxei logistice în viitor, mai ales în perspectiva intrării în vigoare a taxei vamale de trei euro/articol, de la jumătatea acestui an. În urma aplicării celor două taxe, concomitent, va crește semnificativ costul pentru comercianții extra-comunitari care vând online în Uniunea Europeană, iar bugetul consumatorilor europeni va fi afectat în consecință. În România, presiunea va fi chiar mai mare, având în vedere nivelul ridicat al taxei logistice (cinci euro/colet), la care urmează să se aplice taxa vamală de trei euro/articol de la jumătatea anului”, arată analiza.

Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Bineînțeles că România trebuie să iasă în evidență și cu taxele pe colete! 😅 Iar ne luăm țeapă de la stat, ce surpriză! Așa e la noi, mereu mai plătim ceva.

  • E frustrant să vezi cum nu se schimbă nimic în țara asta. Suntem de râs cu toate promisiunile astea goale, iar acum venim cu taxe pentru coletele sub 150 de euro? Chiar așa mă așteptam…

  • Hai că poate ieșim și noi din logica asta proastă! Eu încă sper că oamenii vor reacționa pozitiv și poate o să vedem vreo schimbare benefică până în 2026. 🤞.

  • Prea e totul perfect cu aceste taxe, nu vi se pare dubios? Ce ascunde povestea asta? Oare ne vor mai taxa și pentru aerul pe care-l respirăm?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *