Deficitul și datoria publică influențează bugetul, afirmă Cristian Păun referitor la pierderile anuale
Una dintre măsurile importante din proiectul de buget este înghețarea salariilor din sectorul public, care în practică înseamnă o reducere a veniturilor, spune profesorul de economie Cristian Păun.
„Cei care promovează sau cei care intră pe altă grilă de salarizare datorită vechimii din sectorul public, creșterea nu este semnificativă. De fapt, arată o înghețare totală a salariilor. În termeni nominali, salariile rămân cam tot pe acolo, iar în termeni reali ele vor scădea, pentru că există inflația”, a explicat economistul.
În opinia sa, această măsură reprezintă o corecție bugetară necesară: „Se realizează o corecție bugetară importantă prin înghețarea acestor salarii și este foarte bine că este așa. Asta este primul element pozitiv din acest proiect de buget.”
Un alt punct pozitiv al proiectului de buget, potrivit profesorului de economie, este accentul pus pe atragerea fondurilor europene. „Aceste fonduri, mai ales cele din PNRR, au o proprietate foarte importantă: statul trebuie mai întâi să cheltuie banii și apoi îi recuperează de la Uniunea Europeană, demonstrând că acele cheltuieli au fost făcute corect și nu au fost irosite. Trebuie să ai bani înainte și apoi recuperezi acești bani de la Uniunea Europeană. Este foarte important să existe lichiditate în buget astfel încât aceste fonduri să poată fi absorbite”, a explicat Păun.
Economistul critică însă programele naționale de investiții care dublează finanțările europene, precum programul Anghel Saligny. „Noi avem fonduri europene, pe astea trebuie să ne concentrăm. Ele sunt suficiente pentru dezvoltare inclusiv la nivel local și regional. Nu ar trebui să mai avem programe paralele care se bat cap în cap cu fondurile europene. Acolo se sifonează banii, acolo sunt banii care sunt ușor de cheltuit și mai greu de verificat”, a spus Păun.
Cristian Păun avertizează că problema majoră rămâne nivelul deficitului și al datoriei publice, care generează costuri tot mai mari cu dobânzile. „Orice sumă de bani pe care o adaugi pe cheltuieli duce deficitul în sus. Iar deficitul înseamnă datorie și dobânzi foarte mari. Suma pe care o plătim pe dobânzi depășește bugetul de la educație sau cheltuielile de capital pe care le facem, ceea ce este aberant.”
Profesorul oferă și un exemplu sugestiv pentru a ilustra dimensiunea costurilor: 60 de miliarde de lei înseamnă peste 10 miliarde de euro, adică aproximativ o mie de kilometri de autostradă. „Noi anual, din dobânzi, pierdem 1.000 km de autostradă. Este o inconștiență.”
Păun mai spune că România a avut totuși un moment favorabil când a reușit să se împrumute înainte ca tensiunile internaționale să împingă dobânzile în sus. „Am avut noroc că am reușit să ne împrumutăm aproximativ jumătate din banii de care avem nevoie anul acesta chiar înainte de izbucnirea conflictului. Am obținut dobânzi și scadențe destul de bune. Dacă ratam împrumutul cu o săptămână sau două, totul era mult mai scump și cu scadențe mult mai mici. Asta va fi perioada următoare”, a avertizat economistul.


Băi, iar ne luăm țeapă cu „înghețarea salariilor” asta… 😅 Da, sigur că deficitul și datoria nu-s deloc o problemă pentru cei de la vârf! Așa e la noi, mereu găsim soluții inventive ca să ne complicăm viața.
Nu se schimbă nimic în țara asta! 🤦♂️ Ne plângem că suntem de râs, dar tot ce fac autoritățile sunt promisiuni goale. Chiar nu mai știm ce să credem….
Hai că poate iese ceva bun din toată nebunia asta! 🌈 Eu încă sper că măsurile astea vor aduce o îmbunătățire pe termen lung. Poate ar trebui să fim puțin mai optimiști și să vedem partea plină a paharului!