Dan Dungaciu: Nicușor Dan pleacă și se va întoarce observator

R7Media
R7Media

Dan Dungaciu: Nicușor Dan pleacă și se va întoarce observator

„Nicușor Dan nu se va întâlni niciodată cu Donald Trump!”, a declarat Dan Dungaciu la Realitatea Plus, care critică dur deplasarea președintelui României în SUA, etichetând-o drept o misiune de simplu observator.

Prim-vicepreședintele AUR spune că vizita va fi un eșec de imagine pentru șeful statului, susținând că acesta se va întoarce de la Washington fără rezultatul scontat în relația cu administrația americană.

„Când s-a văzut la București că americanii trimit a doua scrisoare, în pofida oricărui protocol diplomatic, ne-am dat seama că e groasă. Și-n momentul ăla am început să improvizăm.”

„Și totul, tot ce e legat de deplasarea președintelui României la Washington este o improvizație. Deci nu vorbim aici de soluții, nu vorbim de eveniment care se încadrează într-o anumită viziune de securitate a României, nu, vorbim despre o improvizație.”

Publicitate
Ad Image

„De aici și poziția cel puțin, iertați-mă că o spun, caraghioasă. Adică, refuzi să faci parte din Consiliu, dar când te vezi obligat să te duci, te duci la nivel maximal, deși ești doar observator.”

„Nu știu dacă vor fi efecte pozitive asupra țării noastre. Este evident că la București s-a înțeles că nici măcar aparențele unei relații cu Statele Unite nu mai pot fi menținute dacă nu se duce nimeni la Washington.”

„Cert este că, de la cum au mers lucrurile și dacă americanii au pedepsit România când au trimis a doua scrisoare, atunci nu va fi nicio întâlnire între domnul Nicușor Dan și președintele Trump, nici măcar în marginea acestei reuniuni. Va pleca observator…”, a declarat Dan Dungaciu la Realitatea Plus.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *