Cristian Diaconescu: „Economie sau ipocrizie în imaginea externă” referitor la avionul prezidențial
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și fost consilier prezidențial, a declarat, în exclusivitate pentru Digi24, că folosirea avioanelor militare pentru deplasările oficiale – precum cel Spartan, folosit de președintele Nicușor Dan pentru a merge la summitul „Coaliției de Voință”, organizat la Paris – reprezintă o soluție de avarie și recunoaște că experiența nu este una tocmai confortabilă.
El atrage însă atenția că statul român ar trebui să depășească „ipocrizia” legată de costuri și să asigure un mijloc de transport adecvat pentru reprezentanții săi. Urmăriți declarațiile fostului ministru Cristian Diaconescu în cadrul emisiunii „În fața ta”, difuzată duminică, 11 ianuarie, de la ora 14.00.
Fostul ministru Cristian Diaconescu a comentat, într-un interviu acordat Digi24, deplasarea președintelui României, Nicușor Dan, la Paris, cu un avion militar de tip Spartan, afirmând că a avut personal experiența unor astfel de zboruri, în perioada în care a ocupat funcții oficiale.
Întrebat dacă experiența este plăcută, Diaconescu a răspuns tranșant: „Nu”. Acesta a subliniat însă că, deși statul român se află într-o situație financiară complicată, existența unui mijloc de transport oficial, adecvat pentru demnitarii aflați în misiuni externe, nu ar reprezenta un cost exagerat.
„Cred că ar trebui să ieșim, la nivel statal, dintr-un anume tip de ipocrizie. Din acest punct de vedere, da, sigur, statul este într-o situație foarte complicată, cetățenii nu mai vorbim… Dar ideea de a avea totuși un mijloc de transport adecvat, nu numai pentru președinte, sigur, ci pentru toți cei care se află în misiuni oficiale… cred că nu este un cost prea mare”, a precizat Diaconescu.
Referindu-se la avionul Spartan, fostul ministru a menționat posibile „probleme legate de capacitatea de survol, funcționare și comunicații”, precizând totodată că respectă rolul acestuia ca aeronavă militară, utilizată în principal pentru antrenamente și misiuni specifice.
În opinia sa, folosirea acestuia pentru deplasări oficiale reprezintă o soluție de economie, dar nu neapărat una potrivită din punct de vedere al imaginii externe. „Indiferent dacă ne place sau nu, un anumit tip de «standing» al celui care reprezintă statul în exterior contează”, a afirmat Diaconescu.
Întrebat dacă faptul că reprezentanții statului sunt nevoiți să folosească astfel de aeronave înseamnă că România „se face de râs” pe aeroporturile internaționale, Diaconescu s-a limitat doar la a concluziona: „Suntem diferiți”.

