Cristi Chivu și Inter pregătesc o surpriză cu un jucător de la rivală

R7Media
R7Media

Cristi Chivu și Inter Milano încearcă să dea o adevărată lovitură de imagine în Serie A

Cristi Chivu și Inter Milano vor să îl aducă din vară pe americanul Weston McKennie (27 de ani), unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai rivalei Juventus Torino din ultimii ani.

Mutarea ar fi ca o adevărată „palmă” încasată de „Bătrâna Doamnă”, dacă s-ar realiza. Contractul lui Weston McKennie cu Juventus Torino expiră pe 30.06.2026, iar americanul ar ajunge liber de contract pe „Giuseppe Meazza”. Mai multe echipe încearcă să profite de situația în care se află Weston McKennie, în timp ce Juventus continuă să spere că va reuși să îl convingă pe mijlocașul central să semneze prelungirea contractului, după cum informează jurnalistul Matteo Moretto, citat de Transfer News Live.

Din 2020 până în prezent, McKennie a adunat în tricoul „Bătrânei Doamne” 214 meciuri, în care a marcat 24 de goluri și a pasat decisiv în 23 de rânduri. Americanul cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 22 de milioane de euro a câștigat alături de Juventus de două ori Cupa (2021 și 2024) și o dată Supercupa Italiei (2020).

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *