Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o amplă acțiune de control la nivel național, vizând comercianții care vând bijuterii și alte produse din metale prețioase.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o amplă acțiune de control la nivel național, vizând comercianții care vând bijuterii și alte produse din metale prețioase.
În urma verificărilor efectuate la peste 80 de operatori economici, inspectorii au descoperit numeroase abateri de la legislația în vigoare, multe dintre acestea afectând direct drepturile consumatorilor.
Printre cele mai frecvente nereguli identificate se numără lipsa mijloacelor de cântărire omologate, neafișarea prețurilor bijuteriilor, precum și restricționarea nejustificată a dreptului de retur. De asemenea, au fost constatate situații în care consumatorii erau induși în eroare prin afișarea unor promoții expirate sau prin folosirea unor substanțe neconforme în procesul de testare a metalelor prețioase.
Ca urmare a acestor încălcări, comisarii ANPC au aplicat 148 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 260.000 de lei. Totodată, aproximativ patru kilograme de bijuterii au fost confiscate, iar activitatea unui operator economic a fost suspendată temporar.
Autoritatea precizează că printre abaterile grave s-au numărat și utilizarea unor reactivi expirați la evaluarea bunurilor aduse de consumatori în casele de amanet, lipsa verificărilor metrologice ale cântarelor, dar și comercializarea bijuteriilor fără menționarea clară a prețului de vânzare exprimat în lei.
Inspectorii au mai descoperit cazuri în care operatorii nu dețineau autorizații valabile pentru anul în curs, nu ofereau certificate de garanție și nu informau corect consumatorii cu privire la modul de comercializare al produselor, la bucată sau la gram. De asemenea, lipseau informații esențiale privind titlul metalelor prețioase, echivalentul în carate, greutatea bijuteriilor sau tipul și greutatea pietrelor prețioase.
Autoritatea subliniază că respectarea regulilor este esențială pentru menținerea încrederii consumatorilor. „Piața metalelor prețioase trebuie să funcționeze în condiții de transparență totală. Consumatorii au dreptul să știe exact ce cumpără și să aibă garanția autenticității și evaluării corecte a produselor. Orice abatere va fi sancționată ferm”, a transmis instituția.
ANPC anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare.


Iar ne luăm țeapă cu bijuteriile astea, da’ bineînțeles că ANPC-ul își face treaba acum! 😂 Într-o lună uităm de scandalul ăsta și comercianții tot pe aceleași practici vor merge.
Chiar mă întreb cât timp va dura până când toată această poveste se va stinge și nu se va schimba nimic? 🤔 Suntem de râs în Europa, iar statul doar se preface că îi pasă.
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🙌 Poate vom avea mai multă transparență la comercianți, eu încă sper la o schimbare pozitivă în România!