Conflict între fundașul central al lui Tottenham și fani după meciul cu Bournemouth
Spurs a deschis scorul încă din minutul 5 prin golul lui Tel, dar, până la finalul primei reprize, gazdele au trecut în avantaj după reușitele semnate de Evanilson (minutul 22) și Kroupi (minutul 36).
Palhinha a restabilit egalitatea în minutul 78 și totul părea că se îndreaptă spre o remiză, însă Semenyo a înscris în minutul 90+5 și a stabilit scorul final, dezlănțuind sărbătoarea în rândul fanilor lui Bournemouth și revolta celor de la Spurs.
La finalul meciului cu Bournemouth, jucătorii celor de la Tottenham au intrat într-un conflict cu suporterii care au făcut deplasarea pe „Vitality Stadium”. Fanii le-au reproșat jucătorilor lui Thomas Frank atitudinea avută, iar criticile fanilor nu le-au picat deloc bine celor de la Tottenham, mai ales lui Micky van de Ven, care a intrat în conflict cu unul dintre suporterii supărați. În cele din urmă, fundașul central al lui Tottenham a fost îndepărtat din zona rezervată fanilor oaspeților de unul dintre membrii staffului lui Thomas Frank.
Tottenham, pe locul 14 în Premier League. În urma eșecului cu Bournemouth, Tottenham rămâne pe locul 14 în clasamentul din Premier League cu 27 de puncte acumulate în 21 de meciuri.

