Comisia Europeană va propune măsuri pentru reducerea prețului energiei, anunță Nicușor Dan

R7Media
R7Media

Comisia Europeană va propune măsuri pentru reducerea prețului energiei, anunță Nicușor Dan

Comisia Europeană s-a angajat să vină cu mai multe propuneri privind scăderea prețului energiei, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, după ce a participat la reuniunea Consiliului European informal, desfășurată la Castelul Alden Biesen din Regatul Belgiei.

Președintele a declarat că printre subiectele abordate se numără competitivitatea statelor europene în competiția economică globală, sistemul unic prin care companiile să se poată înregistra oriunde în Europa, dar și politicile economice care să contracareze practicile neconcurențiale.

„Azi s-au stabilit niște termene pentru întâlniri viitoare. Va fi un Consiliu în 18-19 martie și acolo Comisia s-a angajat să vină cu mai multe propuneri legate de stabilirea prețului energiei, una dintre priorități fiind coborârea prețului energiei. De asemenea, Comisia s-a angajat să vină, în aprilie acest an, cu o propunere pentru așa-numitul al 28-lea regim pentru companii, adică un sistem unic prin care companiile să se poată înregistra oriunde în Europa, și, de asemenea, cu promisiunea că acest regim îl vom avea la sfârșitul anului 2026”, a declarat Nicușor Dan, joi seară, la finalul reuniunii informale a Consiliului European.

„Vorbim de salarii și de prețurile pe care oamenii le plătesc”, a afirmat șeful statului într-o conferință de presă. Subiectele vor fi dezvoltate la Consiliul European din martie.

Publicitate
Ad Image

„Mare parte din discuție a fost despre energie. Pentru că Europa nu este competitivă în mare măsură din cauza faptului că prețul la energie este mult mai mare în Europa decât în Statele Unite sau în China. Aici sunt trei lucruri care s-au discutat, în esență. Comisia s-a obligat să vină până la Consiliul următor cu niște scenarii pe mecanismul de stabilire a prețului, urmând să dezbatem aceste scenarii”, a spus președintele.

„Toată lumea a fost de acord că parte din creșterea de preț vine din speculatorii care operează pe piața de certificate, care nu ar trebui să fie admiși în sistem”, a adăugat Nicușor Dan. Totodată, Nicușor Dan a spus că liderii au convenit că nu doresc o Uniune Europeană protecționistă, ci una care va răspunde „repede” pentru a proteja anume sectoare economice.

Potrivit acestuia, în iunie acest an vor exista reglementări privind emiterea certificatelor pentru gazele cu efect de seră. Președintele a anunțat că s-a discutat și despre competitivitatea statelor europene. ”Pe partea de competitivitate externă a existat un acord al tuturor participanților în sensul că nu dorim o piață protecționistă în Europa, în schimb, ca răspuns la anumite practici neconcurențiale, Europa trebuie să răspundă foarte repede pentru a proteja anumite sectoare economice, cum s-a întâmplat și reacția Europei nu a fost totdeauna cea mai rapidă”, a afirmat președintele.

El a spus că România își dorește companii care să investească, însă a subliniat că este nevoie de digitalizare a infrastructurii pentru ca România să devină atractivă, iar firmele să poată interacționa digital cu autoritățile statului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *