Coman, „fiert” între arabi după înfrângerea în Supercupa cu Al-Gharafa

R7Media
R7Media

Coman, afectat după înfrângerea în Supercupa cu Al-Gharafa

Florinel Coman a redescoperit drumul spre poartă de la începutul anului.

Faptul că fostul star al FCSB-ului are deja două reușite, în primele trei partide din acest an pentru Al-Gharafa, demonstrează că Florinel a revenit pe drumul cel bun. Dacă golul său, în prima întâlnire din 2026, cu Umm Salal (3-2), s-a dovedit a fi decisiv pentru victorie, în schimb, joi, în Supercupa Qatar / Emiratelor Arabe Unite, reușita semnată de Florinel a fost în zadar.

Pentru că partida Al-Gharafa – Sharjah s-a încheiat 1-1, iar gruparea din Emirate s-a impus după executarea loviturilor de departajare. Acest eșec l-a afectat vizibil pe Coman. Mai ales că, după terminarea întâlnirii, el și colegii săi au fost nevoiți să rămână pe teren, în semn de respect pentru adversarii lor.

Jucătorii și stafful lui Sharjah s-au dus pe podium, pentru a-și primi medaliile și trofeul, în timp ce erau aplaudați de cei de la Al-Gharafa. Pe transmisia TV, s-a văzut un Florinel Coman destul de afectat, fără chef. Imaginile de aici vorbesc de la sine despre starea pe care a avut-o Coman, după ratarea primului trofeu cu Al-Gharafa.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *