Claudiu Manda: Bolojan nu repetă des același playlist, poate schimba lăutarul

R7Media
R7Media

Claudiu Manda: Bolojan nu repetă des același playlist, poate schimba lăutarul

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a afirmat că premierul Ilie Bolojan „nu cântă de multe ori din același playlist” și susține că ar putea veni un moment în care cei din coaliție „să schimbe lăutarul deoarece nu mai respectă playlistul”.

Manda a precizat că playlistul înseamnă programul de guvernare și ceea ce se discută în coaliție. „Vorbind tot așa plastic că domnul Bolojan cântă la vioară și noi dansăm, ci mai degrabă că domnul Bolojan, de multe ori, nu cântă din același playlist, nu că dansăm, dar ascultăm, dar cred s-ar putea să vină un moment în care să spunem hai să schimbăm lăutarul, că nu mai merge, nu mai respectă playlist-ul și atunci n-are rost să-l mai ascultăm”, a afirmat Claudiu Manda, duminică seară, la Antena3 CNN.

El a explicat și ce reprezintă playlistul. „Playlist-ul înseamnă ce ne-am asumat în programul de guvernare, playlist-ul înseamnă ce discutăm în coaliție, playlist-ul înseamnă să discutăm toate deciziile importante în coaliție, să nu aflăm nici pe surse, nici că se citește pe bandă la guvern, nici că sunt tot felul de proiecte de acte normative, altceva, nediscutate în coaliție”, a mai afirmat secretarul general al PSD.

Claudiu Manda a adăugat că vede în PNL un curent Bolojan și unul format din vechii liberali, precizând că a observat mai degrabă „o armonizare a mesajului public între domnul Ilie Bolojan și USR”.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *