Cine are obligația de a curăța parcările după ninsori, conform legislației
După furtuna care a acoperit sudul și estul României cu zăpadă, revine eterna întrebare: cine este obligat să curețe locurile de parcare, trotuarele și drumurile de acces?
De fiecare dată când ninsorile sunt mai serioase, responsabilitățile se încurcă. Drumurile mari sunt curățate, arterele principale se eliberează relativ repede, dar parcările rămân îngropate zile întregi. Iar în lipsa unei intervenții clare, fiecare încearcă să se descurce pe cont propriu.
Ce spune legea, negru pe alb
În baza Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților, autoritățile administrației publice locale au obligația legală de a asigura și menține curățenia și ordinea pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale. Această obligație include explicit deszăpezirea străzilor, a trotuarelor și a parcărilor aflate pe domeniul public.
Cu alte cuvinte, parcările publice intră, din punct de vedere legal, în responsabilitatea primăriei. Doar că, în realitate, acestea sunt aproape întotdeauna ultimele pe listă. Prioritatea este acordată carosabilului, apoi trotuarelor, iar parcările ajung rareori să fie curățate într-un timp rezonabil.
În situațiile în care drumurile nu sunt deszăpezite corespunzător, Poliția Rutieră poate sancționa administrația locală. Amenzile pornesc de la 21 de puncte de penalizare, adică peste 4.200 de lei, și pot depăși 20.000 de lei, în funcție de gravitatea situației.
Parcările private, pe cont propriu
În cazul parcărilor private, lucrurile sunt mult mai simple: responsabilitatea revine exclusiv proprietarului spațiului. Centrele comerciale, de exemplu, nu se pot baza pe intervenția primăriei și sunt obligate să își curețe singure parcările. De aceea, multe dintre ele au investit în utilaje proprii de deszăpezire, pentru a putea interveni rapid după fiecare ninsoare.
De ce rămân parcările publice sub zăpadă
Motivul invocat cel mai des de autorități este unul aparent banal: mașinile parcate. Utilajele de deszăpezire nu pot intra printre autoturisme, iar lama nu poate fi folosită eficient într-un spațiu aglomerat. Astfel, zăpada ar trebui îndepărtată manual, de angajații serviciilor de salubritate, operațiune care consumă timp și resurse.
În marile orașe, intervențiile se fac etapizat. Prioritate au zonele spitalelor, școlilor și instituțiilor publice, apoi arterele centrale și bulevardele principale. Cartier după cartier, utilajele ajung spre periferie, iar parcările dintre blocuri rămân, de cele mai multe ori, neatinse.
În aceste condiții, șoferii ajung fie să își curețe singuri locurile de parcare, fie să își abandoneze mașinile zile întregi, așteptând ca vremea să rezolve problema. Într-un oraș unde găsirea unui loc liber este dificilă chiar și pe timp frumos, iarna transformă parcarea într-o misiune aproape imposibilă.

