Cine este Jordan Chiles, sportiva care o deposedază pe Bărbosu de medalia olimpică
La proba de la sol de la Paris 2024, sportiva româncă Ana Bărbosu a încheiat inițial concursul pe podium, dar a fost deposedată de medalie de Jordan Chiles, care a contestat nota primită.
Federația Română de Gimnastică (FRG) a mers la TAS, iar bronzul olimpic a fost revendicat, ulterior, de Ana Bărbosu. Doar că americanii au persistat și au dus cazul la Tribunalul Federal Elvețian, singura cale de atac pentru TAS. Înalta instanță a trimis la rejudecare cazul, astfel că Ana Bărbosu poate rămâne fără medalie, iar Jordan Chiles poate pune mâna pe ea pentru a doua oară.
Jordan Chiles are 24 de ani și a fost întotdeauna o fană a gimnasticii. ”Părinții mei spuneau că nu mă puteam opri din a face roata pe holurile oricărei încăperi sau să merg în mâini! Și oamenii mă tot întrebau dacă practic gimnastică. Aveam multă energie, așa că m-au dus la sală până la urmă. Partea mea favorită la gimnastică e că pot sta cu prietenii și putem să facem lucruri pe care alții nu pot. Spre exemplu, să zburăm! Vreau să schimb cultura gimnasticii, să-i încurajez și pe ceilalți să se apuce și să se bucure de acest sport”, a spus sportiva.
Jordan Chiles are și hobby-uri. A declarat că iubește să meargă la cumpărături și să-și cumpere adidași: ”Iubesc să fac shopping și pot să spun că sunt o pasionată de adidași. Nu citesc, dar îmi place să ascult orice gen muzical.”
Americanca face și acte de caritate: ”Iubesc să ajut copiii care se confruntă cu situații delicate și mă sunt implicată în Mental health.”

