Cetățean turc reținut la Otopeni pentru utilizarea unui pașaport fals în direcția Greciei
Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă Otopeni au depistat un cetățean turc care a încercat să părăsească ilegal țara folosind un pașaport fals cu însemne bulgărești.
”În data de 09.02.2026, ora 19.20, o echipă operativă formată din polițiști de frontieră a verificat un bărbat care se afla în zona porţii de îmbarcare în direcţia Atena, Grecia. Polițiștii au solicitat persoanei biletul de îmbarcare şi documentele de călătorie, iar aceasta a prezentat un paşaport care folosea însemnele autorităţilor din Bulgaria”, a transmis, marţi, Poliția de Frontieră.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că pașaportul prezentat era fals, neîndeplinind criteriile unui document autentic. Totodată, bărbatul, cetățean turc, nu deținea niciun act care să îi permită șederea legală într-un stat din spațiul Schengen.
”Lucrătorii noştri i-au întrerupt călătoria şi au demarat cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi complicitate la fals material în înscrisuri materiale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.


Băi, da’ ne mai mirăm? Iar avem un cetățean care a încercat să păcălească sistemul cu un pașaport fals. 🤦♂️ Bineînțeles că toate astea se întâmplă fix când e vorba de Grecia! Așa e la noi, mereu cu țepe și controale slabe.
Interesant ce s-a întâmplat aici. Sincer, sper ca autoritățile să ia măsuri mai bune pe viitor și să nu mai lăsăm loc pentru astfel de incidente. Poate o fi început o schimbare în bine? 🤔.