Barcelona își dublează taxa turistică: costul pe noapte pentru vizitatori
Turiștii care aleg Barcelona ca destinație de vacanță vor plăti taxe de cazare aproape duble, începând din luna aprilie.
Parlamentul regional al Cataloniei a aprobat miercuri o lege care majorează semnificativ taxa turistică, până la 10–15 euro pe noapte, în funcție de categoria hotelului, una dintre cele mai ridicate din Europa.
Noua măsură face parte din eforturile autorităților locale de a limita numărul tot mai mare de vizitatori și de a finanța programe sociale, inclusiv construcția de locuințe accesibile. În prezent, turiștii plătesc între 5 și 7,5 euro pe noapte.
Taxa turistică se ridică la 11-15 euro
Astfel, un sejur de două nopți pentru un cuplu la un hotel de patru stele, categoria care reprezintă circa jumătate din totalul unităților de cazare din oraș, ar putea deveni cu aproximativ 45 de euro mai scump, deoarece taxa poate ajunge la 11,4 euro pe noapte de persoană. Pentru hotelurile de cinci stele, tariful suplimentar ar putea urca până la 15 euro pe noapte, iar pasagerii de croazieră vor continua să plătească aproximativ 6 euro.
Un sfert din venituri va fi direcționat către locuințe accesibile
Un sfert din veniturile obținute va fi direcționat către proiecte de locuințe accesibile, în contextul protestelor tot mai frecvente ale locuitorilor, care acuză turismul masiv că a alimentat creșterea prețurilor pe piața imobiliară și a redus oferta de închirieri pe termen lung.
Barcelona intenționează să interzică până în 2028 toate închirierile turistice pe termen scurt.
Reprezentanții industriei hoteliere avertizează însă că o dublare bruscă a taxei ar putea avea efecte negative asupra pieței. „Într-o zi vor omorî gâsca ce face ouăle de aur”, a declarat Manel Casals, directorul general al asociației hotelierilor din Barcelona, criticând faptul că autoritățile au respins o creștere graduală a taxei pentru a putea evalua impactul economic.

