Ce măsuri ar fi luat Sorin Grindeanu dacă ar fi fost premier în locul lui Ilie Bolojan

R7Media
R7Media

Ce măsuri ar fi luat Sorin Grindeanu dacă ar fi fost în locul lui Ilie Bolojan

Sorin Grindeanu a declarat miercuri seară, în direct la Jurnalul de Seară de la Digi24, că, dacă ar fi fost premier în locul lui Ilie Bolojan, ar fi luat o parte din deciziile acestui executiv, dar s-ar fi gândit de două ori la mărirea TVA.

„Aș fi făcut lucrurile legate de consilii de administrație, de acele instituții – la TVA cred că m-aș fi gândit de două ori, pentru că toate lucrurile astea s-au văzut prea puțin în încasări – ANRE, ANCOM și așa mai departe. Aș fi făcut lucrurile… că a fost o parte de asumare și pe componentă de sănătate, așa cum bine știți, în pachetul în pachetul doi, aș fi luat anumite măsuri fiscale, de asemenea parte din pachetul doi, și aș fi venit imediat după aceea cu măsurile de relansare economică, pentru că s-a intrat într-o sarabandă care se dovedește a fi proastă”, a declarat Sorin Grindeanu.

Președintele PSD a mai spus că și măsurile din pachetul trei, privind reforma din administrația centrală care cuprind excepții legate de angajații din sănătate, educație, sistemul de apărare și ordine publică, ar fi fost adoptate mai repede dacă era în locul lui Ili Bolojan. ”Pachetul trei, acesta în forma aceasta de acuma, nu în cea inițială, e un pachet pe care noi îl asumăm total, adică cu excepțiile legate de sănătate, educație, sistemul de apărare și ordine publică, înțelegând aici militarii, polițiștii, jandarmii, exceptați, astea sunt lucruri la care PSD-ul ține în acest pachet”, a concluzionat șeful PSD.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *