Carrefour își vinde filiala din România către Pavăl Holding pentru 823 de milioane de euro
Cel mai mare retailer alimentar din Europa, Carrefour, a anunțat, joi, vânzarea unității sale din România către Pavăl Holding, grup controlat de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, într-o tranzacție de 823 de milioane de euro.
Pavăl Holding, vehiculul de investiții al familiei Pavăl și acționar majoritar al Dedeman, anunță semnarea unui acord de negociere exclusivă cu Grupul Carrefour pentru preluarea operațiunilor din România. Această etapă marchează extinderea portofoliului grupului către un nou segment strategic: retailul alimentar.
„Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluția modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi și ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman. Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relația cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor românești. Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos crește doar alături de comunitatea care îl susține.”, a declarat Dragoș Pavăl, Președinte Pavăl Holding și Dedeman.
Această etapă reprezintă un pas strategic pentru Pavăl Holding: consolidarea capitalului românesc într-un sector dinamic, investiții pe termen lung și continuarea unei dezvoltări sustenabile, bazate pe echipe și parteneriate solide, menționează Pavăl Holding. „Pornim cu încredere, știind că echipa Carrefour România reunește profesioniști cu experiență și procese interne bine puse la punct. Această echipă reprezintă fundamentul pe care vom continua să construim, să dezvoltăm parteneriatele locale și să le oferim clienților o experiență de cumpărături modernă, eficientă și adaptată nevoilor lor.”, a completat Dragoș Pavăl.
Deși Pavăl Holding și-a extins în ultimii ani prezența și în afara țării, prin investiții în sectoare precum ospitalitatea și retailul de bricolaj (Praktiker Hellas), România rămâne piața principală de dezvoltare a grupului. Vânzarea face parte dintr-o revizuire mai amplă a portofoliului inițiată în 2025 de grupul francez de supermarketuri. „Grupul își continuă transformarea și se concentrează din nou pe cele trei țări principale”, a declarat CEO-ul Alexandre Bompard într-un comunicat de presă. Cele mai mari piețe ale grupului, din punct de vedere al vânzărilor, sunt Franța, Brazilia și Spania.
Vânzarea Carrefour România ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2026. Carrefour România operează o rețea de 478 de magazine (55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 de magazine de proximitate și 30 de magazine discount). Filiala a realizat o cifră de afaceri anuală de 3,2 miliarde de euro, adică aproximativ 3,5% din cifra de afaceri a grupului.
Cu exact un an în urmă, Alexandre Bompard, CEO al Carrefour din 2017, anunța o revizuire strategică a portofoliului de activități al grupului, cu studierea posibilelor cedări de active imobiliare și filiale, începând cu cele situate în țări care au devenit mai puțin strategice pentru grup.

