Bolojan: Înțeleg dorința de întoarcere a românilor din țară și acționăm în consecință
Ilie Bolojan a anunțat că se lucrează la organizarea unor noi zboruri pentru repatrierea românilor aflați în Orientul Mijlociu.
Premierul a precizat că, la începutul săptămânii viitoare, sunt programate două curse prin Oman, iar autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat creșterea numărului de zboruri comerciale spre București, în funcție de condițiile de securitate. Bolojan a făcut cunoscută și suplimentarea echipelor de asistență consulară.
„Împreună cu întregul Guvern al României, tratăm cu cea mai mare atenție situația românilor surprinși de izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, în zonele afectate de conflict. Până în acest moment, prin zboruri de repatriere asistată și prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au fost aduși în țară peste 1000 de cetățeni români”, a declarat Bolojan. El a subliniat că, pe măsură ce situația de securitate permite, se organizează noi acțiuni pentru evacuarea celor aflați în zonele afectate.
Sunt în pregătire operațională avansată alte zboruri în următoarele zile, fie în cooperare europeană, fie zboruri charter de repatriere asistată, contra cost. La începutul săptămânii viitoare sunt programate două curse prin Oman”, a adăugat el.
Colaborarea cu alte state membre ale Uniunii Europene continuă, în scopul facilitării îmbarcării românilor pe zborurile organizate de acestea pentru repatrierea propriilor cetățeni. Bolojan a menționat că zborurile de evacuare susținute din bugetul public și din fonduri europene sunt destinate în special categoriilor vulnerabile și pot acoperi doar o parte din nevoia totală de repatriere.
„De aceea, lucrăm și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure prin care cetățenii să poată reveni în țară”, a precizat premierul. El a adăugat că autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat, începând de săptămâna viitoare, creșterea numărului de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate.
În același timp, se introduc în sistemele de rezervare cereri pentru culoare de zbor pe aeroportul din Dubai, pentru companiile care au transportat turiști români prin intermediul agențiilor de turism. Bolojan a mulțumit Ministerului Afacerilor Externe, personalului consular, ambasadelor și tuturor celor implicați în sprijinirea și repatrierea românilor.
„Înțeleg nerăbdarea și îngrijorarea celor care doresc să revină în țară, precum și neliniștea familiilor lor. Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând și în condiții sigure”, a concluzionat el.


Băi, iar ne luăm țeapă cu promisiuni! 😒 Cine mai crede că zborurile astea vor funcționa cu adevărat? Până când nu văd faptele, sunt sceptic!
Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🤞 E timpul să aducem românii acasă și să facem ceva pozitiv pentru țară. Sincer, eu încă sper într-un viitor mai bun!