Bazinul Floreasca revitalizat, cu implicarea președintelui Federației de Polo, Alex Matei

R7Media
R7Media

Bazinul Floreasca revitalizat, cu implicarea președintelui Federației de Polo, Alex Matei

România a jucat primele meciuri de la Campionatul European de Polo de la Belgrad, obținând două victorii în confruntările cu Slovacia și Turcia, dar a pierdut clar duelul cu Italia.

Președintele Federației de Polo a dezvăluit, într-un interviu acordat Sport.ro, că s-a implicat activ în renovarea Bazinului Floreasca, care a fost transformat complet. Acesta a menționat că bazinul era o ruină și că, împreună cu anumiți sponsori și instituții publice, a reușit să readucă la viață unul dintre cele mai importante bazine din țară.

„Am investit foarte mult în ultima perioadă în el (n.r. Bazinul Floreasca), din resursele proprii, din sponsorizări, iar cu ajutorul câtorva instituții publice am reușit să îl facem să arate cu totul și cu totul altfel, am modernizat foarte mult. Am o febră musculară, pentru că am fost cu antrenorul federal, am pus vreo 300 de metri pătrați de gresie de plastic care se vede în poze și îmi tremură picioarele de nu mai pot, de trei zile abia mă pot da jos din pat. Arată foarte bine (n.r. la bazinul de la Floreasca). Suntem undeva la 70%, pentru că am rămas fără bani, sperăm ca următoarea conducere să se aplece către bazele sportive, acolo este leagănul poloului românesc, deci Floreasca este inimaginabil.”, a declarat Alexandru Matei.

Referitor la infrastructura actuală a sportului, președintele Federației a afirmat că aceasta a fost bine dezvoltată în ultimii ani. „Strict referitor la polo pe apă, infrastructura actuală este suficientă, chiar bună, față de ce condiții erau acum 15-20 de ani. Este loc de mai bine, dar momentan avem bazine. Avem bazine în București, avem cel mai frumos bazin din țară, cel de la Otopeni, avem în construcție bazinul din Cluj pe care l-am vizitat de curând și felicit autoritățile locale, arată extraordinar bazinul, sper să fie gata în luna iunie, așa cum au spus ei. Mai avem Arad, Brașov și Focșani, care este administrat de Consiliul Județean Vrancea și s-au ținut deja competiții importante de juniori și seniori acolo. Sunt bazine în țară, sunt acum, însă din păcate impactul acesta financiar și situația economică actuală pun piedici foarte mari, atât cluburilor, cât și federațiilor.”, a adăugat Alexandru Matei.

Publicitate
Ad Image

Pentru naționala de polo, urmează duelul cu Croația de la acest Campionat European, programat sâmbătă, de la ora 21:30.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *