Antrenorul lui Tottenham apreciază talentul lui Radu Drăgușin

R7Media
R7Media

Antrenorul lui Tottenham laudă talentul lui Radu Drăgușin

Tottenham o întâlnește pe Arsenal în etapa #27 din Premier League. Eșalonul de elită al Angliei se vede în exclusivitate în România pe VOYO până în 2028.

Noul antrenor al lui Tottenham l-a lăudat pe Radu Drăgușin: ”I-am remarcat imediat talentul.” Spurs și-a schimbat recent antrenorul, demitându-l pe Thomas Frank, iar în locul său a fost adus croatul născut la Split, Igor Tudor, care va debuta chiar în North London Derby.

La conferința de presă premergătoare meciului cu Arsenal, antrenorul lui Tottenham a vorbit și despre Radu Drăgușin, românul adus în urmă cu doi ani la Spurs de la Genoa. Tudor a dezvăluit că l-a remarcat de mult timp pe Drăgușin. ”Era foarte tânăr, i-am remarcat imediat talentul. Abilitățile sale erau evidente încă de atunci. E încă tânăr, dar nu ca acum patru sau cinci ani,” a spus Igor Tudor.

Cotat la 22 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Drăgușin are în acest sezon cinci apariții în campionat, dintre care două sunt titularizări. Fotbalistul a revenit după o accidentare la genunchi care l-a ținut pe bară aproape un an.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *