Un angajat al unui spital privat din Pitești a fost găsit spânzurat în cabinetul său
Un bărbat de 30 de ani, angajat al unui spital privat din Pitești, a fost descoperit spânzurat, luni, în cabinetul său de lucru, unde își desfășura activitatea în departamentul de kinetoterapie.
Pe 2 februarie, poliția din cadrul Poliției Municipiului Pitești a fost alertată prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la găsirea unui bărbat decedat în incinta unei unități medicale private din Pitești. Polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au intervenit pentru primele verificări, urmând ca cercetările să fie preluate de Biroul de Investigații Criminale Pitești.
Potrivit surselor din cadrul anchetei, bărbatul găsit spânzurat era kinetoterapeut. Momentan, nu se cunosc detalii despre existența unui bilet care să explice gestul, iar cercetarea la fața locului continuă.
Poliția a declarat că, pentru a asigura cadrul legal necesar verificărilor, va fi întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, ancheta fiind supravegheată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.

