Anca Alexandrescu discută despre situația Irinei Ponta și martorul copilului
Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, Anca Alexandrescu, a comentat situația fiicei lui Victor Ponta, Irina, care se află printre românii blocați în Emiratele Arabe Unite din cauza conflictului din Orientul Mijlociu și care nu ar fi fost lăsată de ministrul Oana Țoiu să se întoarcă în România cu un avion organizat pentru repatrierea minorilor blocați în zona de conflict.
Alexandrescu a subliniat că, în momente de acest gen, disputele politice ar trebui să fie temporar suspendate și că prioritatea ar trebui să fie siguranța cetățenilor români. Irina Ponta nu se afla în vacanță, ci participa la un program educațional organizat de New York University în Abu Dhabi.
Anca Alexandrescu: „Fiica lui Victor Ponta a fost martoră la discuția dintre Oana Țoiu și consulul”
„N-o să vă vină să credeți, dar tocmai că am vorbit cu Victor Ponta, știe o țară întreagă părerea mea și ceea ce am spus despre Victor Ponta, dar în astfel de cazuri nu mai este loc nici de opinii politice, nici de tabere adverse. În primul rând, suntem părinți, suntem cetățeni ai aceleași țări și în situații de genul acesta trebuie să ne comportăm ca oamenii. Bine le-a spus Călin Georgescu când a spus că fac parte din altă specie. Vreau să vă dau niște informații foarte clare pe care le am chiar de la Victor Ponta. Mi-a spus că nu dorește, pentru moment, să comenteze pentru că prioritatea sa și a Dacianei este să ajungă Irina cu bine în țară.
Irina Ponta nu era acolo la distracție, nu era la plimbare. Irina Ponta se afla într-un program de pregătire la New York University în Abu Dhabi în perioada de vacanță școlară, deci nu era la distracție. S-a dus acolo, și copilul meu a fost plecat anul trecut într-o altă țară la un astfel de program. Nu se pune problema că a fost trimisă ca minor neînsoțit. În al doilea rând, doamna Țoiu minte cu nerușinare pentru că cei de la consulat sunt cei care au chemat-o pe Irina Ponta astăzi la ora 11:00 la sediul consulatului. Ei au trecut-o pe listă. Acest avion este dedicat copiilor minori neînsoțiți, iar dată jos din autobuz a Irinei Ponta se datorează, sau mă rog, e din cauza doamnei Țoiu care personal a sunat, iar copilul a fost martor la discuția dintre consul și doamna Țoiu.
„Este cuvântul doamnei Țoiu împotriva cuvântului copilului”
Deci este cuvântul doamnei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost de față la toată discuția. Avionul pleacă mâine dimineață, adică noaptea asta, dimineață la ora 5:00. Vor pleca cu autobuzul de la Dubai în Oman. Important este și aș vrea să știu de la doamna Țoiu dacă avionul este ocupat complet. Pentru că, din informațiile mele, avionul nu este complet plin. E foarte important să aflăm acest amănunt. Apoi am văzut comportamentul doamnei Țoiu în conferința de presă.
Domnia sa practic a confirmat cu subiect și predicat că nu e cazul să se urce un copil în avion doar pentru că poartă un anumit nume. Explicațiile absolut penibile pe care le-a dat, care sunt criteriile. De asta cred că este foarte important să ne spună cu subiect și predicat doamna Țoiu dacă avionul este plin și aș vrea să avem dovada asta. Adică, cineva să ne trimită o fotografie că avionul este plin, să ne trimită Ministerul de Externe.
Și când vin la aeroport la Otopeni, să vedem că avionul a fost plin. Apoi discuția cu cine plătește, cum plătește. Păi, nu vă supărați. Treaba statului român este să-și apere cetățenii. Eu am văzut aseară Departamentul de Stat al Statelor Unite punând un anunț că cere celor peste 18.000 de cetățeni americani care se află în diverse locuri unde a izbucnit conflictul, să ia legătura cu Departamentul de Stat, cu consulatele, cu ambasadele și îi vor aduce acasă de unde sunt.
Este o situație de urgență, nu și-a dorit nimeni să fie în situația asta. Și încă o dată vreau să aduc aminte public, pentru că nu mai pot cu bogătașele care s-au trezit peste noapte și îi ceartă pe cetățenii români care au plecat în Abu Dhabi și în Dubai și în alte destinații, oamenii aceștia care sunt blocați acolo și au plătit biletele de întoarcere.
Acuzații grave la adresa rezistenței de la Externe
Ei n-au cerut, niciunul dintre ei nu a cerut să fie adus gratis de statul român. N-au cerut decât asistență în așa fel încât să poată ajunge mai repede, să aibă acces la un loc în avion. Oamenii au spus clar că sunt dispuși toți să plătească și au și plătit, ca dovadă. Cei care au venit din Israel via Egipt au plătit încă o dată biletul de avion. De unde ipocrizia asta, de unde răutatea asta, de ce am ajuns în halul acesta să ne urâm? Așa este. Au fost tăiate pensii, sunt tăiate alocațiile copiilor. Dar este o situație de urgență. Când s-au dat bani pentru copiii ucrainenilor și pentru cetățenii ucraineni, cum a fost? Acum de ce nu putem să dăm niște bani pentru cetățenii noștri? Statul îi va recupera de la agențiile de turism și de la companiile care au încasat banii de la cetățenii români. Dar, pentru operativitate, trebuie să se implice statul român”, a declarat Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea PLUS.
Ministrul Oana Țoiu este acuzată că i-ar fi interzis Irinei Ponta, fiica lui Victor Ponta, să se întoarcă în România cu un avion organizat pentru repatrierea unor minori blocați în zona de conflict. Tânăra ar fi fost dată jos din autocarul care transporta grupul de la Dubai către aeroportul din Oman, după ce ministrul ar fi sunat direct la consulul român din Dubai.

