Incident la Colegiul Goethe: un elev de 16 ani găsit inconștient, posibil din cauza consumului de droguri
Autorităţile au fost alertate, vineri seară, printr-un apel la 112, în legătură cu faptul că un elev de 16 ani ar fi inconştient într-o baie de la Colegiul German Goethe din Bucureşti.
Potrivit surselor citate, este posibil ca elevul să fi consumat droguri, respectiv un praf de culoare albă.
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 18:30, iar la fața locului au intervenit echipaje de urgență pentru acordarea primului ajutor.
Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că adolescentul este conștient și cooperant. Acesta a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu pentru investigații suplimentare.
Substanța albă pe care a consumat-o minorul nu a fost identificată deocamdată, iar incidentul s-ar fi petrecut în toaleta liceului, după ore. Autoritățile continuă verificările pentru a stabili circumstanțele exacte și natura substanței consumate.

