Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost arestat în legătură cu un trend numit „războaiele școlare”, care încuraja elevii să fie violenți unii față de alții.
Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost arestat în legătură cu un trend numit „războaiele școlare”, care încuraja elevii să fie violenți unii față de alții.
Un al doilea suspect, un băiat de 15 ani, a fost de asemenea reținut, ambii fiind suspectați de încurajarea sau facilitarea comiterii unor infracțiuni.
Potrivit Poliției Metropolitane din Londra, cei doi suspecți au fost arestați duminică, 1 martie, în jurul orei 18:45, în estul capitalei britanice, după apariția unor postări pe rețelele sociale care promovau acest trend periculos.
„Duminică, 1 martie, în jurul orei 18:45, ofițerii Met au arestat două persoane în centrul-estul Londrei în legătură cu o tendință recentă de postări pe rețelele de socializare. Ambii suspecți, un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani și un băiat în vârstă de 15 ani, au fost arestați sub suspiciunea de încurajare sau asistență la săvârșirea unei infracțiuni. Aceștia se află încă în custodia poliției”, a transmis instituția.
Autoritățile spun că acestea sunt primele arestări în legătură cu fenomenul, despre care presa britanică a relatat pentru prima dată în ultimele săptămâni. Trendul apărut pe rețelele sociale îi încuraja pe elevi să se împartă în echipe precum „Echipa Albastră” și „Echipa Roșie” și să îi atace pe elevii din școli rivale.
În unele postări, adolescenții erau îndemnați să aducă obiecte precum busole sau piepteni pentru a le folosi în timpul confruntărilor. Din cauza acestor mesaje, părinții din Londra au fost sfătuiți să își ia copiii direct de la porțile școlilor pentru a evita eventuale incidente.
Primele postări au apărut în urmă cu aproximativ trei săptămâni și anunțau un „război” între opt școli din cartierul Hackney. Acestea au fost publicate la scurt timp după un incident grav în care doi elevi au fost înjunghiați la liceul Kingsbury, conform Metro.uk.
Ulterior, fenomenul s-a răspândit rapid și în alte zone ale Londrei, inclusiv în Newham, Harrow, Greenwich și Croydon. În unele cazuri, școlile au fost împărțite în grupuri sau „echipe” diferite, precum „verde” și „negru”. Poliția Metropolitană a precizat că ofițerii lucrează împreună cu autoritățile locale, directorii școlilor și părinții pentru a preveni incidentele și pentru a proteja elevii.

