Acuzații severe în Superligă: „Am fost furat, se favorizează echipele mari”
Pe final de meci, arădenii au solicitat un penalty la o intervenție a lui Paul Iacob asupra lui Alin Roman în interiorul careului, însă Viorel Flueran a lăsat jocul să continue.
Alin Roman susține că șefii fotbalului românesc „insistă” cu orice preț ca numele mari din fotbalul românesc să se califice în play-off, în timp ce cluburile mai slab cotate sunt „furate” de arbitri. Roman este de părere că Viorel Flueran ar fi trebuit să acorde lovitură de la 11 metri la intervenția avută de Paul Iacob asupra sa pe finalul meciului de la Galați, însă centralul a lăsat jocul să continue.
„A fost contact. Să se uite la reluări, eu nu știu să simulez, nu am simulat niciodată, nici nu prea scot faulturi, sincer. Am fost primul la minge, am lovit mingea, apoi a venit el, parcă m-a secerat, așa am simțit. Din punctul meu de vedere, a fost penalty. Nu am vorbit cu Flueran, l-am rugat să verifice, atât. Sunt niște arbitri în țară care pur și simplu te toacă mărunt. Nu poți să ai dialog. Am șase galbene, nu mi-am permis. Eu sunt prea mic să vorbesc, încerc să fiu cât mai liniștit, să joc cât mai mult. Nu îmi doresc să stau pe margine. Sunt un jucător creativ, domnul Mihalcea mi-a dat încredere și mă bucur de fotbal, păcat că nu am reușit mai mult ca echipă. Noi ne-am dorit mai mult, dar alții probabil nu ne doresc acolo unde ar trebui să fim.”
(n.r. Ți se pare că se trage pentru numele mari să fie în play-off?) Sincer da! Doar prin deciziile de arbitraj, s-a greșit împotriva noastră de atâtea ori, golul anulat cu U Cluj, în cinci secunde se rezolva faza, dar nu mai contează.”

