Accident în județul Bacău: ambulanță cu pacient, cinci răniți

R7Media
R7Media

Accident în județul Bacău: o ambulanță cu pacient a fost implicată, cinci persoane rănite

O ambulanță care transporta un pacient a fost implicată, joi, într-un accident rutier pe DN 2-E85, în localitatea Bogdan Vodă, din județul Bacău.

Cinci persoane au fost rănite, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău.

Un conducător auto de 57 de ani, din județul Ilfov, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, în fața sa, de către un bărbat de 77 de ani, din comuna Săucești. Acesta a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu o ambulanță care transporta un pacient. Din impact a rezultat rănirea celor trei conducători auto, a pasagerului din ambulanță și a pacientului.

Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Publicitate
Ad Image

Conform procedurilor, șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii incidentului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *