Accident grav pe DN 14, în județul Mureș: două femei au fost încarcerate

R7Media
R7Media

Accident grav pe DN 14, în județul Mureș: două femei au rămas încarcerate

Traficul pe DN 14, în județul Mureș, a fost blocat miercuri seară, între Sighișoara și Daneș, după ce două mașini s-au ciocnit violent.

În urma impactului, două femei au rămas încarcerate. Victimele au fost descarcerate de pompieri și transportate la spital, una dintre ele fiind în stare gravă.

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 14, între localitățile Sighișoara și Daneș, în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, iar circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri”, a transmis, miercuri seară, ISU Mureș.

La fața locului au intervenit o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean cu medic.

Publicitate
Ad Image

<p„Cele două victime, persoane de sex feminin, au fost descarcerate de către pompieri, fiind încadrate medical în cod roșu, respectiv cod galben”, au precizat pompierii.

Victimele au fost predate echipajelor medicale pentru transport la UPU Târgu Mureș.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *