Adolescenții de 15 ani, arestați preventiv în Timiș pentru uciderea lui Mario
Tribunalul Timiș a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi băieți în vârstă de 15 ani implicați într-o crimă deosebit de gravă, în urma căreia un adolescent de aceeași vârstă și-a pierdut viața.
Decizia vine după ce anchetatorii au stabilit rolul fiecăruia în comiterea faptei și în încercările ulterioare de a ascunde urmele. Unul dintre minori este cercetat pentru omor și profanare de cadavre, iar cel de-al doilea pentru profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului.
Victima a fost atacată cu un topor și un cuțit, suferind răni mortale. După ce adolescentul s-a prăbușit în urma loviturilor, cei implicați ar fi încercat să incendieze trupul, fără succes. Ulterior, corpul neînsuflețit a fost transportat cu o roabă în grădina unei locuințe, dezbrăcat, acoperit parțial și îngropat, în încercarea de a ascunde crima.
În timpul audierilor, cei doi adolescenți de 15 ani și-ar fi recunoscut faptele. Joi, aceștia au fost duși la Institutul de Medicină Legală din Timișoara, unde au fost supuși unei expertize medico-legale psihiatrice.
În același dosar este menționat și un al treilea minor, în vârstă de 13 ani, care a participat la evenimente, însă acesta nu poate fi tras la răspundere penală din cauza vârstei. El a fost lăsat să plece acasă. Potrivit declarațiilor sale, conflictul ar fi fost alimentat de invidie, copiii fiind frustrați de faptul că victima avea bunuri la care ei nu aveau acces, precum o trotinetă electrică sau un ATV.
Agresorii ar fi susținut în fața anchetatorilor că adolescentul ucis îi intimida, îi amenința și i-ar fi agresat fizic în repetate rânduri. Fapta s-ar fi petrecut luni seara, când victima a fost chemată la locuința băiatului de 13 ani sub pretextul că i se va arăta un ATV nou. În jurul orei 21:30, adolescentul s-a deplasat la întâlnire cu trotineta. Odată ajuns, ar fi fost atacat cu toporul de unul dintre băieții de 15 ani și cu un cuțit de minorul de 13 ani. Ulterior, a fost chemat și cel de-al doilea adolescent de 15 ani pentru a ajuta la ascunderea cadavrului.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

