Donald Trump: „Cerem doar Groenlanda de la Europa, NATO ne tratează nedrept”

R7Media
R7Media

Donald Trump scrie istorie la Davos! Președintele SUA a declarat în fața liderilor lumii că vrea să cumpere Groenlanda.

Liderul de la Casa Albă susține că în niciun caz nu va folosi forța pentru a obține insula din emisfera vestică, iar că decizia finală este a aliaților europeni.

Totuși, președintele american a spus în mod clar că va ține minte dacă va fi refuzat, din moment ce Groenlanda este importantă din punct de vedere strategic atât pentru securitatea SUA, dar și pentru cea a NATO.

„Am un respect uriaș atât pentru poporul groenlandez, cât și pentru cel danez, respect uriaș. Dar fiecare aliat NATO are obligația să fie capabil să-și apere propriul teritoriu. Adevărul este că nicio națiune sau un grup de națiuni nu se află în poziția de a securiza Groenlanda, în afară de SUA. Suntem o mare putere. Mult mai mare decât cred oamenii. Au aflat asta acum două săptămâni în Venezuela.”

Am văzut asta și în Al Doilea Război Mondial, când Danemarca a fost cucerită de Germania, după doar 6 ore de lupte. Și nu putea să se apere nici pe ea, nici Groenlanda. Ne-am simțit obligați să trimitem trupele noastre să apere Groenlanda și chiar asta am făcut. Atunci am luptat să o salvăm pentru Danemarca, o bucată mare frumoasă de gheață, e greu să o numești pământ.

Publicitate
Ad Image

După război, le-am dat Groenlanda înapoi. Cât de proști am fost că am făcut asta! Dar am făcut-o, am dat-o înapoi, și uite cât de nerecunoscători sunt acum. Groenlanda este vulnerabilă și se află într-o locație cheie din punct de vedere strategic, între SUA, Rusia și China.

„Vreau să aibă loc negocieri cât de curând pentru a discuta despre achiziția Groenlandei de către SUA. Asta nu ar fi o amenințare pentru NATO, ci ar crește semnificativ securitatea întregii alianțe. SUA e tratată foarte incorect de NATO.”

Dăm așa mult și primim atât de puțin înapoi. Oamenii au crezut că voi folosi forța, nu am nevoie să folosesc forța, nu vreau să folosesc forța și nu voi folosi forța. Tot ce cere SUA este un loc numit Groenlanda.

Alți președinți au cheltuit, prostește sau nu, trilioane peste trilioane de dolari pentru NATO și nu au primit nimic înapoi, nu am cerut niciodată nimic. A fost un drum cu sens unic,” a declarat Donald Trump, la Davos.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *