Pe data de 20 ianuarie creștinii ortodocși fac pomenirea Sfântului Eftimie cel Mare.
Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, pe vremea împăratului Gratian.
S-a născut în Melitina (Armenia), din pântece sterp și neroditor. Numele său înseamnă în limba greacă „voie bună”. La vârsta de 29 de ani ajunge la Ierusalim și se nevoia într-o peșteră.
Aici a săvârșit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porțile cerului, tămăduind pământul de nerodire și a făcut posibil, cu rugăciunea lui, ca multe femei sterpe să aibă copii.
Una din aceste femei este soția lui Terevon, sărăcinul. Acesta își aduce soția stearpă înaintea lui Eftimie și îi spune: „Știu să mă plec, cinstite părinte, că te va asculta pe tine Dumnezeu, dacă te vei ruga; pentru că El face voia celor ce se tem de Dânsul. Deci, fiindcă atât de multă vreme a trecut și nu m-am putut învrednici a avea fiu, pentru că aceasta era stearpă, te rog, cinstite părinte, roagă pe Iubitorul de oameni să ne dăruiască nouă fiu”. Bătrânul, înțelegând credința lor, i-a pecetluit de trei ori cu semnul Crucii, atingând cu mâna pantecele femeii și a zis: „Mergeți, bucurându-vă întru Domnul, pentru că iată vă dăruiește prin iubirea Lui de oameni trei fii, parte bărbătească”. Crezând cuvintele sfântului bătrân, s-au dus cu bucurie la ale lor; apoi a zămislit cea stearpă trei fii, după prorocia părintelui purtător de Duh.
Sfântul Eftimie a fost și un mare apărător al dogmelor bisericești. Lupta împotriva lui Nestorie, iar pe Chiril al Alexandriei, îl numește „luptător și învățător al dreptei credințe”. Recunoaște cele două nașteri ale Fiului, adică pe cea veșnică din Tatăl și fără trup și pe cea sub vreme, din Fecioara Maică, cu trup însuflețit; mărturisește că în Hristos sunt două firi – dumnezeiască și omenească, dar neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite.
Slujitori ai marelui Eftimie au grait despre dânsul: „Nu l-am cunoscut mâncând ori vorbind cu cineva fără de mare nevoie, afară de sâmbătă și de duminică. Nu l-am văzut pe dânsul cumva dormind pe coastele sale, ci uneori șezând puțin, iar alteori, o frânghie spânzurată într-un colț al acoperământului, ținând-o cu amândouă mâinile, se împărtășea puțin de somn pentru nevoia firii”. Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veșnice la vârsta de 97 de ani.
