Patronatele prevăd un 2025 slab pentru turismul balnear și rural
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a realizat un bilanț al domeniului, evidențiind scăderile din anul precedent și subliniind că turismul românesc a intrat într-o fază de contracție reală.
FPTR consideră că anul 2025 nu este doar un „accident statistic”, ci un indicator al fragilității cererii interne și al vulnerabilității structurale a turismului din România. Conform patronatelor, sectorul turistic este afectat nu doar de inflație și de scăderea veniturilor, ci și de politici publice incoerente și de un discurs oficial care a subminat încrederea în acest domeniu. FPTR avertizează că, dacă această abordare va continua, 2026 ar putea să nu fie anul revenirii, ci să consolideze declinul.
„Turismul românesc în 2025 nu a traversat un an mai slab, ci a intrat într-o fază de contracție reală, mascată doar parțial de câteva performanțe sezoniere și de o retorică oficială ruptă de datele economice. Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică arată că, în perioada ianuarie–noiembrie 2025, numărul sosirilor în structurile de primire turistică a scăzut de la aproximativ 13,31 milioane în aceeași perioadă din 2024 la aproximativ 13,01 milioane, adică o scădere de 2,2%, iar numărul înnoptărilor a coborât de la aproximativ 28,37 milioane la aproximativ 27,978 milioane, adică un minus de 1,4%”, afirmă FPTR.
În plus, gradul mediu de ocupare a capacităților de cazare a ajuns la aproximativ 30,3%, indicând că o parte semnificativă a infrastructurii turistice a operat sub capacitate și sub pragul de sustenabilitate economică. Structura cererii confirmă aceeași vulnerabilitate, cu o scădere a ponderii turiștilor români în total sosiri, de la aproximativ 82,5% în 2024 la aproximativ 81,6% în 2025, în timp ce ponderea turiștilor străini a crescut de la aproximativ 17,5% la aproximativ 18,4%.
„Această creștere a incomingului, deși reală statistic, nu are însă masa critică necesară pentru a compensa pierderea de volum generată de reculul turismului intern. România rămâne structural o piață dependentă în primul rând de propriul consumator, iar în 2025 acest consumator a devenit mai prudent, a călătorit mai puțin, a stat mai puțin și a cheltuit mai atent. Practic, piața a pierdut aproximativ o jumătate de milion de turiști români interni într-un singur an”, explică FPTR.
Conform FPTR, această schimbare de comportament nu este întâmplătoare, ci rezultatul scăderii puterii de cumpărare, instabilității fiscale și unui climat general de incertitudine. În 2025, escapadele de weekend și sejururile scurte, indicatori sănătoși ai consumului intern, s-au subțiat semnificativ. Lunile septembrie și octombrie 2025 au înregistrat scăderi ale sosirilor de peste 7,5% față de aceleași luni din 2024.
În acest context, Constanța s-a dovedit a fi o excepție sezonieră. În perioada mai–septembrie 2025, numărul total de turiști de pe litoral a crescut cu aproximativ 4,3% față de aceeași perioadă din 2024. Strict în sezonul de vară, între iunie și august, numărul turiștilor români a crescut de la 1.393.974 la 1.438.903, adică plus 4%, iar numărul turiștilor străini a crescut de la 23.144 la 27.110, adică plus 17,1%.
„Această evoluție pozitivă a făcut ca județul Constanța să fie una dintre foarte puținele mari destinații cu creștere în 2025, ajungând la aproximativ 1.791.000 sosiri față de 1.754.300 în 2024. Totuși, această performanță rămâne limitată la câteva săptămâni de sezon și nu poate compensa scăderile din restul anului și din alte destinații. România poate avea o vară bună și un an prost în același timp, iar 2025 este exemplul perfect”, adaugă FPTR.
Turismul montan a început anul sub auspiciile unui ianuarie 2025 cu aproximativ 10% mai mulți turiști români decât în ianuarie 2024, pe fondul condițiilor favorabile pentru sporturi de iarnă. Însă, în februarie 2025, cererea internă a scăzut cu aproximativ 4,5% față de anul anterior, continuând pe o pantă descendentă. Nici sezonul montan de vară nu a reușit să recupereze, iunie 2025 aducând cu 4,2% mai puțini turiști români, iulie cu 4,4% mai puțini, iar august, luna de vârf a vacanțelor, a înregistrat o scădere de 6,3%. Spre final de an, noiembrie 2025 a consemnat cea mai severă contracție lunară, cu un minus de 8,9% al turismului intern. Munții au încheiat anul sub nivelul din 2024, pe fondul unui raport calitate-preț perceput ca nefavorabil și al migrației unei părți din turiști către destinații externe mai competitive.
Turismul balnear și cel rural au înregistrat cele mai slabe rezultate, iar FPTR consideră că legătura cu politicile publice este directă. În 2025, numărul și valoarea voucherelor de vacanță au fost reduse cu aproximativ 65% față de 2024. Anterior, acest mecanism a contribuit semnificativ la extinderea sezonului și la creșterea gradului de ocupare în unitățile de cazare.
„În 2025, diminuarea brutală a acestui instrument a lăsat fără clientelă o parte importantă din stațiunile balneare și din pensiunile rurale, iar scăderile de ocupare au fost imediate și vizibile. Deși încasările prin vouchere reprezentau aproximativ 1,7% din piața turistică internă, efectul lor de antrenare era mult mai mare, iar eliminarea lor a amplificat declinul general al cererii”, subliniază FPTR.
În plus, anul 2025 a fost marcat de o degradare accelerată a climatului de încredere și a imaginii publice a turismului românesc. Rețelele sociale au amplificat incidentele izolate, transformându-le în generalizări, iar conținutul emoțional negativ a influențat disproporționat deciziile de călătorie. FPTR menționează că un singur caz negativ viralizat poate afecta decizia a mii de potențiali turiști.
Un rol central în această degradare reputațională l-au avut declarațiile venite din zona guvernamentală. Ministrul de resort a atacat public agențiile de turism și operatorii, sugerând existența unor practici de înșelare a clienților și promovând teza falsă că voucherele de vacanță ar fi fost cauza creșterii tarifelor. Aceste afirmații nu au fost susținute de date sau analize economice serioase, ignorând realitatea costurilor din turism.
„Ministerul dispune de instrumente legale pentru control și sancțiune punctuală, iar alegerea de a stigmatiza public un întreg sector, în loc de a aplica legea țintit, a produs un veritabil sabotaj institu

