Traian Băsescu consideră că pensia sa este „ridicolă” și a crescut brusc
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24, întrebat despre pensia pe care o câștigă, că încasează lunar 11.000 de lei.
El a menționat însă că, în momentul în care a ieșit la pensie, în anul 2014, încasa 2.950 de lei, lucru pe care îl consideră „anormal” după 44 de ani de muncă.
Întrebat ce pensie are, Traian Băsescu a răspuns: „Am 11.000 de lei pensie, deci nu este o pensie specială. Eu am ieșit la pensie cu 2.950 de lei, în noiembrie 2014, atât a fost pensia mea atunci.”
„Între timp, au fost indexările plus marea mărire a pensiei acum, cu noua lege. Am câștigat 6.000 de lei la pensie cu noua lege a pensiilor. De asta spun că ceva e în neregulă cu un asemenea transfer către zona pensiilor”, a adăugat el.
Fostul președinte a precizat că nu mi se pare că am o pensie prea mare, mi se pare că s-a mărit brusc.
Băsescu a declarat că suma cu care a ieșit la pensie în 2014 era „ridicolă”, având în vedere vechimea sa în muncă. „Dacă e ceva ridicol, e că un salariat care a fost comandant de navă, primar general al Capitalei, ministru, președinte, după 44 de ani de serviciu, iese cu 2.950 de lei la pensie. Asta mi se pare anormal”, a mai spus fostul președinte.
Traian Băsescu a fost președinte al României timp de două mandate, între anii 2004-2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD.

