András Demeter: Nu cred că anul acesta vom atinge 1% din PIB pentru cultură

R7Media
R7Media

András Demeter: Nu cred că anul acesta vom atinge 1% din PIB pentru cultură

Ministrul Culturii, András Demeter, a afirmat că în condiţiile în care criza nu este la apogeu, nu crede că bugetul Culturii va ajunge în 2026 la 1% din PIB.

El a precizat că a prezentat care este necesarul pentru partea de cultură gestionată de minister, care este sub o treime, iar celelalte două treimi se află în competenţa autorităţilor locale.

Ministrul Culturii a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, cât va fi bugetul Culturii în 2026, dacă va fi tot 0,8-0,9 din PIB ca în ultimii ani. „Câtă vreme n-am schimbat paradigma, nu va fi o schimbare. Noi astăzi am avut o discuţie la nivelul premierului şi a reprezentanţilor ministerului de Finanţe. Am analizat în primul rând execuţia bugetară, unde n-am luat neapărat felicitări, dar nici n-am fost apostrofaţi, pentru că am avut o execuţie foarte bună.”

El a adăugat că, deşi bugetul nu a fost foarte mare, acesta este punctul de plecare pentru stabilirea limitelor bugetare pentru anul în curs. András Demeter a subliniat că a prezentat de principiu şi necesarul pentru acea parte a culturii care este gestionată de Ministerul Culturii, care este sub o treime, celelalte două treimi intră în sfera de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale.

Publicitate
Ad Image

„Dar, în condiţiile în care criza n-a ajuns la apogeu nu cred că în acest an cineva speră să ajungem la celebrul 1% din PIB”, a afirmat ministrul Culturii.

În ceea ce priveşte faptul că în ultimii ani acest domeniu nu a atins 1% din PIB, ministrul a spus că acesta este un deziderat constant, niciodată atins. „Dacă ne uităm la programe succesive de guvernare a diferitelor guverne care s-au succedat, vedem că este un deziderat aproape constant şi niciodată atins”, a explicat András Demeter.

El a admis că ţinta de 1% din PIB pentru cultură este „derizorie”. „E derizoriu, de asta spun, propunerea mea este şi provocarea pentru mine şi asta am încercat, ba chiar am reuşit să explic şi interlocutorilor noştri de astăzi, echipa de la ministerul de Finanţe, vicepremier şi primul ministru, că dacă vrem o soluţie reală, atunci nu ar trebui să continuăm cu peticirea sau cu mici cosmetizări, cu un tratament simptomatic, cum suntem obişnuiţi, ci să luăm nişte măsuri care pe termen mediu şi pe termen lung schimbă întreaga abordare”, a mai afirmat ministrul Culturii.

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Da, sigur că nu vom atinge 1% din PIB pentru cultură! Iar ne luăm țeapă, cum e la noi… Poate mai punem un pic de bani în clasicul „cultură pe hârtie” și gata! 😂.

  • E incredibil cum statul continuă să ignore cultura, în timp ce totul devine din ce în ce mai prost. Promisiuni goale și niciun rezultat. Asta e România, suntem de râs… 😡.

  • Hai că poate iese ceva anul acesta! Eu încă sper că se vor găsi soluții pentru a sprijini cultura. Să nu fim atât de negativi, fiecare pas mic contează! 🌟.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *