Accident grav lângă Tecuci: 8 răniți, o adolescentă în comă, șoferul era băut
Un accident rutier grav s‑a produs vineri seara la ieșirea din Tecuci. Opt persoane au fost rănite, iar o adolescentă este în comă.
Incidentul s‑a petrecut atunci când un autoturism a pătruns pe contrasens și s‑a ciocnit frontal cu o altă mașină. Șoferul care a provocat tragedia consumase alcool.
Impactul a fost devastator. Printre victime se află și o minoră de 15 ani, aflată acum în comă traumatică. Adolescenta a fost transferată la Spitalul pentru Copii din Galați, potrivit presei locale.
Inițial, patru victime – doi minori și doi adulți – au fost transportate la Spitalul din Tecuci, pentru ca bilanțul să crească ulterior la opt persoane rănite, odată cu evaluarea completă a pasagerilor din cele două mașini, cu vârste între 3 și 26 de ani.
Șoferul de 26 de ani care a intrat pe contrasens a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testele pentru substanțe interzise au fost negative pentru ambii șoferi.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cum s‑a produs accidentul.

