David Popovici, star pe 17 ianuarie 2026, la Otopeni
David Popovici va organiza ediția 2026 a evenimentului Sprint With The Stars România la bazinul din Otopeni, în data de 17 ianuarie, care se va desfășura în premieră în afara Regatului Unit.
„Sprint With The Stars România nu este o competiție pe care o organizăm noi. Da, am ajutat la partea de organizare și partea de cronometraj și alte lucruri necesare din punct de vedere al organizării, datorită experienței și nevoilor avute de organizatorii acestei competiții. N-aș vrea să vorbesc mai mult. Este un eveniment nou și pentru noi. Eu n-am participat la cel din Anglia niciodată. Rămâne să vedem. Este clar că e foarte important ca înotătorii mici să cunoască sportivii care sunt deja consacrați și aici nu vorbesc de David, pentru că pe David l-au mai văzut, dar și alți sportivi, campioni sau medaliați olimpici și mondiali, să-i vadă în bazin, să-i cunoască și să înoate, pentru cei care se califică în finală, alături de ei. Dar nu cunosc mai multe amănunte despre această competiție la care am înțeles că se înoată doar probe de 50 m. Este o competiție atipică, e vorba doar de o zi și trebuie să vedem și noi, dar este clar că este o competiție, spectacol, să zic așa. Dar nu ține de ceea ce facem noi pentru sportul de performanță”, a explicat Camelia Potec.
La Mondialele din Singapore, David Popovici, campionul olimpic la 200 m liber, a cucerit aurul atât la 100 m liber, cât și la 200 m liber. Tot la Mondiale, Constantin Popovici a cucerit medalia de bronz la sărituri de la mare înălțime (27 m). El a devenit și vicecampion în sezonul 2025 al Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving.
David Popovici a cucerit medaliile de aur în probele de 100 și 200 metri liber, la Campionatele Europene de înot Under-23 de la Samorin (Slovacia), dar și un bronz în proba de 50 m liber. O altă medalie de aur a fost adusă de Denis-Laurean Popescu în finala probei de 100 m fluture, la care se adaugă bronzul de la 50 m fluture.
Daria-Măriuca Silișteanu și Robert-Andrei Badea au cucerit medaliile de aur în probele de 100 m spate și, respectiv, 400 m mixt, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Samorin (Slovacia), în timp ce Robert-Andrei Badea a câștigat medalia de argint în proba de 200 m mixt. Medalii de bronz au fost obținute de Daria-Măriuca Silișteanu în proba de 50 m spate, iar Aissia-Claudia Prisecariu, la 200 m spate.
Andrei-Theodor Proca s-a clasat pe locul al patrulea în proba de 800 metri liber. Înotătorul român Patrick-Sebastian Dinu a ocupat locul patru în proba de 100 m liber, la Jocurile Mondiale Universitare de Vară – FISU 2025, din regiunea Rin-Ruhr (Germania), în timp ce Rebecca-Aimee Diaconescu s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 800 m liber.
La Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediția de vară, de la Skopje (Macedonia de Nord) și Osijek (Croația), două medalii au fost obținute de înotători: Luca Marinescu – aur la 200 m liber și Cezar Stoica – bronz la 400 m mixt.
Sportiva română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de argint în proba de 100 m spate, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Otopeni, în timp ce înotătorul român Robert-Andrei Badea, campionul european en titre, a obținut bronzul în proba de 400 m mixt.
Darius-Ștefan Coman s-a clasat pe locul 6 în finala probei de 200 m bras, iar Daria Asaftei s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 200 m bras. Darius-Ștefan Coman s-a clasat pe locul al cincilea în finala probei de 200 m bras, la Campionatele Europene de înot pentru seniori în bazin scurt (25 metri) de la Lublin (Polonia), în timp ce Denis Popescu a fost al cincilea la 100 m spate și, respectiv, al șaptelea în finala de la 50 de metri fluture. Daria Asaftei a fost a șasea la 200 m bras feminin.

