Marius Șumudică obține prima victorie în Arabia Saudită cu Al-Okhdood

R7Media
R7Media

Marius Șumudică a reușit primul succes pe banca formației Al-Okhdood. Echipa antrenată de tehnicianul român s-a impus cu 1-0 pe teren propriu în fața celor de la Al-Kholood, într-un meci contând pentru etapa a 15-a din Saudi Pro League.

Marius Șumudică a obținut primul său succes ca antrenor al echipei Al-Okhdood.

După un debut dificil și o serie de rezultate negative, Șumudică a bifat prima victorie de când a preluat echipa. Al-Okhdood a arătat o altă atitudine față de partida precedentă, când nu trimisese niciun șut pe spațiul porții.

De această dată, ofensiva a dat roade, iar eforturile au fost răsplătite prin golul superb din afara careului al camerunezului Christian Bassogog, care a înscris în minutul 54, după o pasă excelentă de la Al Rubaie.

Succesul este doar al doilea al sezonului pentru Al-Okhdood, care ajunge astfel la 8 puncte și speră să părăsească zona retrogradării.

Publicitate
Ad Image

Grație acestei victorii, Al-Okhdood a acumulat 8 puncte după 15 etape și s-a apropiat la doar un punct de pozițiile care asigură salvarea de la retrogradare, chiar dacă are un meci mai mult disputat decât principalele rivale. În schimb, Al Kholood se află pe locul 13, cu 12 puncte adunate în tot atâtea partide.

Pentru Șumudică, victoria reprezintă o gură importantă de oxigen și un posibil punct de reviriment în aventura sa din Arabia Saudită.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *