Presa spaniolă dezvăluie detalii despre demiterea lui Xabi Alonso de la Real Madrid
„Concedierea cea mai aşteptată, în ziua cea mai neaşteptată”. Emisiunea foarte populară El Chiringuito a rezumat luni surpriza cu care s-au confruntat mulţi dintre suporterii Real Madrid după demiterea lui Xabi Alonso.
Fragilizat de câteva săptămâni de rezultate dezamăgitoare în Liga şi în Liga Campionilor, antrenorul spaniol a fost oarecum scutit de critici după înfrângerea din finala Supercupei Spaniei împotriva Barça (3-2), duminică.
Un comunicat publicat luni după-amiază a anunţat sfârşitul aventurii prin „acord reciproc”, dar Marca susţine că nu este chiar aşa. Plecarea sa a fost decisă unilateral de club, în timp ce Xabi Alonso nu intenţiona deloc să renunţe la funcţia sa. „Nu a fost vorba de o demisie, ci de un simplu telefon din partea clubului care a grăbit totul”, a precizat publicaţia.
În cadrul acestei reuniuni, care a avut loc la întoarcerea din Jeddah, unde s-a disputat Supercupa Spaniei, au fost abordate mai multe teme: analiza sezonului, situaţia echipei şi viitorul imediat al proiectului de la Santiago Bernabéu, iar „clubul a considerat necesar să schimbe cursul”.
Pe prima pagină a ediţiei de marţi, cotidianul vorbeşte despre „schimbarea de direcţie a lui Florentino”, îndreptând atenţia către Florentino Pérez, preşedintele Realului. Xabi Alonso, care a ajuns vara trecută pe banca Merengues, venind de la Bayer Leverkusen, ar fi plătit lipsa de armonie din vestiar în jurul proiectului său de joc, ceea ce l-a determinat să renunţe la abordarea iniţială şi la o anumită lipsă de identitate a echipei.
„În acest context, Real Madrid i-a sugerat antrenorului că este mai bine pentru ambele părţi să se despartă”, explică Marca. „Xabi Alonso, deşi nu a fost niciodată iniţiatorul acestei întâlniri şi nu a avut intenţia de a pleca, a înţeles situaţia.”
Celălalt ziar madrilen, As, menţionează şi distanţarea lui Xabi Alonso faţă de jucătorii săi şi situează ruptura la data de 7 decembrie, în timpul înfrângerii împotriva echipei Celta Vigo (0-2). Pe lângă deteriorarea jocului, conducerea ar fi insistat asupra aspectului fizic al echipei, afectată de numeroase accidentări. La semnarea contractului, Xabi Alonso a venit cu propria echipă medicală, în timp ce Real ar fi dorit ca el să îl integreze pe medicul Antonio Pintus.
Un alt punct de disensiune a fost relaţia tensionată dintre antrenor şi Vinicius, al cărui timp de joc s-a redus atât de mult încât a pusă sub semnul întrebării prelungirea contractului său cu clubul. Potrivit El Chiringuito, plecarea lui Xabi Alonso ar putea debloca această situaţie. Realizatorii emisiunii au criticat dur şi mentalitatea grupului, subliniind o anumită lene în timpul antrenamentelor.
„Xabi Alonso a plecat, a fost demis. Acum, este rândul jucătorilor să fie criticaţi”, a declarat un cronicar. „Sunt nume mari care se mulţumesc să lenevească la antrenamente. Lucrează două ore pe zi şi câştigă 10 milioane…”, a adăugat jurnalistul Edu Aguirre, care se ocupă de Real Madrid.

