Gerul face prima victimă! Un bărbat de 65 de ani a decedat la Timișoara din cauza hipotermiei, după ce el și soția sa, bolnavă psihic, au refuzat transportul la spital solicitat de vecini.
Frigul a făcut prima victimă, iarna aceasta, la Timișoara. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, care luni după-amiază, în jurul orei 15.20, a fost găsit în stare de hipotermie, într-o locuință din municipiu.
„La data de 12 ianuarie 2026, în jurul orei 15:20, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, vecinii săi mai în vârstă, nu răspund la telefon. La sosirea polițiștilor și echipajului medical, s-a constat că cele două persoane ( un bărbat de 65 de ani și o femeie de 56 de ani) prezentau o stare de hipotermie”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș, marți dimineață.
Cei doi au primit îngrijiri medicale, însă au refuzat să fie transportați la spital. Ulterior, polițiștii au fost sesizați că bărbatul a decedat. Decesul a fost anunțat luni seară, în jurul orei 21.30.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

