Guvernul explică majorarea taxelor și impozitelor locale: banii rămân la primării

R7Media
R7Media

Guvernul detaliază creșterea impozitelor și taxelor locale: fondurile rămân la primării

Guvernul a venit, duminică, cu o serie de precizări cu privire la decizia de majorare a impozitelor şi taxelor pe proprietate – clădiri, terenuri şi autovehicule, iar unul dintre motive a fost că gradul de încasare era redus şi impozitele nu erau actualizate cu rata inflaţiei, ceea ce a generat „pierderi importante” de venituri pentru autorităţile locale.

Executivul menţionează că aplicarea măsurilor va conduce la o creştere estimată a veniturilor din această sursă cu aproximativ 3,7 miliarde lei în anul 2026. „Trebuie subliniat faptul că banii colectaţi din impozitele şi taxele locale rămân la bugetele locale, bugetul de stat nemaiputând să asigure transferurile în creştere ca urmare a deficitului bugetar”, se afirmă într-un comunicat transmis de Guvern.

„Reforma impozitării proprietăţii se impunea. De ce? România era printre ţările cu cea mai mică pondere a veniturilor din impozitarea proprietăţilor din ţările europene. Doar 0,55 % din PIB, faţă de 1,85 % media UE. Existau disproporţii majore în impozite de la o localitate la alta. Valoarea impozitelor nu ţinea cont de valoarea de piaţă a clădirii în cazul persoanelor fizice. Gradul de încasare era redus şi impozitele nu erau actualizate cu rata inflaţiei. Peste 1/3 din impozite nu erau încasate. Asta a generat pierderi importante de venituri pentru autorităţile locale, inechităţi între contribuabili, lipsă de performanţă în administraţie şi creşterea sumelor transferate de la bugetul naţional către autorităţile locale. Nu mai puteam continua în felul acesta”, se susţine în comunicatul Guvernului.

Reforma impozitării proprietăţii a fost asumată de România încă din perioada 2021-2022 prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi în toate negocierile cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar, precum şi prin Planul fiscal bugetar structural pe termen mediu. Este prevăzută şi în angajamentul asumat de Guvernul României în decembrie 2024, aprobat în ianuarie 2025 de către Comisia Europeană.

Publicitate
Ad Image

„Deşi angajamentele au fost luate în anii anteriori şi discuţiile despre impozitarea în funcţie de valoarea de piaţă a imobilelor s-a purtat de-a lungul anilor, decizia a fost amânată de mai multe echipe guvernamentale. Lipsa asumării răspunderii a pus în pericol atragerea de către România a fondurilor europene, amânarea încasării unor sume importante din PNRR (cererile de plată 4 şi 5 – între 300 şi 500 milioane de euro) şi a agravat lipsa de performanţă în administraţia locală şi acumularea unor dezechilibre bugetare”, se precizează în comunicat.

Cu privire la contextul aprobării măsurilor, Executivul precizează că măsurile au fost decise de Guvern pentru ridicarea condiţionalităţii macroeconomice şi validarea jaloanelor, iar intrarea lor în vigoare a avut loc cu întârziere, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale din luna decembrie, a atacurilor formulate de opoziţie şi a procedurilor legale subsecvente, aceste aspecte întârziind depunerea cererii de plată numărul 4, precum şi încasarea fondurilor europene.

„Adoptarea actului normativ la data de 15 decembrie 2025, cu un termen foarte scurt pentru intrarea în vigoare, a impus modificări suplimentare pentru a permite autorităţilor administraţiei publice locale să adopte hotărârile de consiliu local necesare stabilirii cotelor şi a elementelor de competenţă locală, de îndată, prin scurtarea termenelor privind etapele de transparenţă decizională. Acest calendar comprimat a redus semnificativ timpul de pregătire la nivelul autorităţilor publice locale şi a generat sincope în implementare (probleme la platforma ghişeul.ro, erori de calcul a deciziilor de impunere, diferenţe de aplicare între UAT-uri). În prezent, autorităţile statului lucrează pentru remedierea acestor disfuncţionalităţi”, subliniază Guvernul.

Totodată, în comunicatul menţionat se arată că aplicarea noilor cuantumuri ale impozitelor pe proprietate conduce la o creştere estimată a veniturilor din această sursă cu aproximativ 3,7 miliarde lei în anul 2026, respectiv peste 30% faţă de anul 2025 (Clădiri: +1,42 mld lei, Terenuri: +1,09 mld lei, Autoturisme / mijloace de transport: +1,18 mld lei).

Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Băi, da’ bineînțeles că ne mai pun și niște taxe! 😒 Iar ne luăm țeapă, banii ăștia o să dispară pe la birouri fără să vedem vreo schimbare în comunitate. Așa e la noi!

  • Serios? Credeți că taxele astea o să ajute cu ceva? Nu se schimbă nimic în România asta! 🤦‍♂️ Suntem de râs cu toții, iar cei din guvern sunt la fel de nepăsători ca întotdeauna.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 😊 Poate primăriile chiar vor folosi banii pentru proiecte utile… eu încă sper! Să nu fim atât de negativi!

  • Hmm, prea e totul perfect în explicațiile lor… ce ascunde povestea asta? 🤔 E ciudat cum mereu se găsesc soluții când vine vorba de impozite, dar alte probleme rămân nerezolvate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *