Cristi Chivu a ajuns la un acord cu conducerea lui Inter și a făcut anunțul

R7Media
R7Media

Cristi Chivu a ajuns la un acord cu conducerea lui Inter și a făcut anunțul

Antrenorul român a luat parte sâmbătă la conferința de presă premergătoare jocului.

Cristi Chivu a fost întrebat despre acuzațiile făcute de Giovanni Manna, directorul sportiv al lui Napoli, care a transmis clar că, în opinia sa, Napoli a fost dezavantajată de arbitri la remiza cu Verona, scor 2-2. În urma unei discuții cu cei din conducerea lui Inter, s-a stabilit că Cristi Chivu să nu mai facă nicio declarație referitoare la arbitraj.

„Nu știu dacă arbitrajul ne neliniștește. Am luat o decizie împreună cu conducerea. Am stabilit că ceea ce fac arbitrii nu trebuie să ne intereseze. Noi trebuie să ne gândim la joc și să nu ne lăsăm influențați. Trebuie să avem o disciplină mentală și să ne stăpânim. Eu am încercat să transmit acest lucru. Cel mai simplu este să căutăm scuze, iar eu nu vreau ca jucătorii mei să caute scuze. Eu nu arăt cu degetul. Jucătorii, arbitrii și conducătorii sunt oameni”, a spus Chivu la conferința de presă.

Giovanni Manna, directorul sportiv al lui Napoli spune că VAR-ul influențează în mod negativ rezultatele meciurilor din campionatul Italiei. „Ceea ce ni s-a întâmplat în meciul cu Verona este evident pentru toată lumea: arbitrul a judecat bine, dar a fost influențat negativ de VAR. Mereu am sperat și am crezut că VAR-ul ar putea fi un ajutor pentru arbitri, dar acum cred că îi încurcă. După atâtea analize lungi, este inacceptabil să nu luăm decizia corectă și să influențăm rezultatul meciului. Vorbesc despre noi, dar se întâmplă și în alte părți. Va trebui să ne gândim la ce se întâmplă și cum putem îmbunătăți situația”, a spus Giovanni Manna.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *