Planul lui Andrei Nicolescu pentru mercato: patru transferuri și negocieri cu starurile din „Groapă”

R7Media
R7Media

Andrei Nicolescu își prezintă planul pentru mercato: patru transferuri și discuții cu jucătorii importanți din „Groapă”

Andrei Nicolescu a admis că echipa suferă în fața porții și a anunțat o campanie de achiziții care să rezolve această problemă.

Oficialii lui Dinamo sunt gata să înceapă negocieri intense cu jucătorii de bază din trupa lui Kopic. „La Eissat e foarte greu, e foarte complicat, e doar o dorință în aer, nu știu dacă există nici 1% șanse. Vrem 3 sau 4 jucători, doi fundași centrali, o dublură la Opruț dacă se poate și căutăm evident și un atacant pentru că acolo suferim, trebuie să găsim o soluție să fim mai eficienți în față. Sunt câțiva jucători care în vară își termină contractul. Cu unii am început să negociem, cu unii e mai dificil. Boateng, Gnahore, dintre cei care acum îi vedeți foarte importanți pentru echipă. Milanov, de asemenea. Avem strategia noastră. Sunt grele negocierile. Sunt șanse realiste să rămână, dar asta depinde foarte mult de tot ce vom face în viitor. Potențialul calificării în cupele europene contează foarte mult la negocieri”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

Răbdare cu Mazilu și prudență în cazul accidentaților. Dincolo de achiziții, oficialul dinamovist a vorbit și despre jucătorii deja existenți. Nicolescu a analizat situația lui Adrian Mazilu, precum și starea medicală a lui Alexandru Musi și Karamoko. „Mazilu a intrat bine la Farul, a avut tupeu, s-a simțit bine. A crezut că e ușor, s-a lovit un pic de nivel acum. Are nevoie de minute, are foarte multă calitate, ușor-ușor își va reveni. Important e că a debutat și în derby, dar pentru el n-a fost un meci reușit. Ca atitudine, nimeni n-are ce să-i reproșeze. Din câte am auzit eu, pe Musi anul ăsta nu o să-l forțeze. Deși poate pentru meciul cu UTA s-ar putea, dar mai bine nu. Karamoko revine săptămâna viitoare, sperăm. Chiar și acum putea să forțeze, dar din nou s-a gândit să nu riște”, a mai spus oficialul lui Dinamo.

Dinamo ocupă locul trei în clasamentul Superligii, cu 35 de puncte, trei mai puține decât liderul Rapid (care are însă, în momentul de față, un meci mai puțin disputat).

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *